in

Sunt victimele de la Caracal în viaţă? Șeful DIICOT, declarații de ultimă oră

Șeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat că până când nu există probe certe că una sau ambele tinere de la Caracal au fost omorâte, nu se poate neglija varianta că ar fi în viață. El a precizat că în acest moment procurorii nu au nici măcar concluzii preliminare ale testelor genetice făcute pe fragmentele osoase găsite în locuința lui Dincă. Șeful DIICOT a mai spus însă că prezența Alexandrei, fata de 15 ani care a sunat săptămâna trecută la 112 pentru a anunța că a fost răpită, a fost stabilită cu certitudine în casa și în mașina lui Gheorghe Dincă.

Şeful DIICOT a explicat că în acest moment au loc cercetări pentru a stabili clar că cele două fete sunt decedate, aşa cum a declarat inculpatul. „Sunt foarte multe informaţii care se vehiculează în spaţiul public, iar la acest moment nu putem neglija niciuna dintre variantele de anchetă. Sunt tatăl a două fete, mi-aş dori să găsim victimele în viaţă. Până nu avem informaţii certe că una sau ambele victime au fost omorâte, nu putem neglija varianta că ar fi în viaţă”, a spus  şeful DIICOT. „De la faţa locului au fost ridicate toate probele, cele care au putut fi identificate, au fost identificate. Un fapt reiterat mai târziu: „S-a găsit ADN aparţinând victimei, dar nu pe fragmentele osoase găcite în acel cazan. Pe baza problelor ADN, s-a stabilit cu siguranţă prezenţa Alexandrei atât în locuinţa, cât şi în maşina inculpatului”, a subliniat şeful DIICOT. „Nu neglijăm niciuna dintre versiuni, desfăşurăm cercetările luând în calcul ambelşe ipoteze: şi că fetele sunt în viaţă, şi că nu”, a spus şeful DIICOT.

„Referitor la prima victimă, suspectul a declarat că a aruncat-o în râul Olt, apoi în Dunăre. Apoi a devenit confuz, susţinând că a fost pe un drum lăturalnic în timp de noapte”, a mai spus Felix Bănilă. Şeful DIICOT Felix Bănilă a anunţat că Gheorghe Dincă va fi testat cu aparatul poligraf, inculpatul dându-şi consimţământul în acest sens.

Pistă nouă

Foarte mulți polițiști fac percheziții lângă casa lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în acest caz, după ce o femeie din Caracal a primit un mesaj pe Facebook în care se spune că Alexandra ar fi în viață și să o caute cineva într-un pod, pentru că este legată acolo și riscă să moară de foame.

Poliția este în alertă acum și caută în împrejurimi. Sunt multe case părăsite în zonă. Și familiile fetelor dispărute au primit mesaje în ultimul timp. Mama Luizei Melencu, tânăra despre care nu se mai știe nimic din aprilie, a primit un mesaj în care i se spunea că fata trăiește și i se indica un loc în care s-ar afla. Femeia a mers la acea adresă cu polițiștii, dar s-a dovedit a fi o alarmă falsă.

«Incinerarea nu se poate face într-un butoi»

Fostul şef al crematoriului „Vitan-Bârzeşti”, Gheorghe Ionel că incinerarea unui corp nu se poate face într-un butoi, pentru că este nevoie de o temperatură de 1.400 de grade.

”100% nu s-a putut face o incinerare în acel butoi. O incinerare se efectuează în momentul când se ajunge la temperatura de 1.400 de grade. E exclus să poată să ardă! Nu se poate obține o astfel de temperatură. În crematoriu, în cuptorul special, temperatura o obțineam după o oră, iar arzătorul era imens, cu diametrul de aproape un metru. Acest nemernic, părerea mea, e că trage de timp. Fata cred că e în viață și el trage de timp să scape de urme. La crematoriu, coșul are o înălțime de 20 de metri. Vecinii ne bodogăneau și așa pentru miros”, a declarat Gheorghe Ionel, fostul şef al crematoriului „Vitan-Bârzeşti”.

Procurorii îl cercetează pe Gheorghe Dincă sub acuzația de omor calificat, după ce, într-un butoi, prin cernere, au fost găsite oase calcinate și dinți de natură umană, dar și bijuterii pe care mama Alexandrei le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Reggio Calabria, arestări masive, inclusiv politicieni și polițiști, confiscări de milioane de euro aparţinând mafiei

Fata monstrului din Caracal, partenera unui afacerist italian din România care facea trafic cu muniție