in

2013, anul perfect pentru achiziţii imobiliare

Acum este momentul perfect pentru a cumpăra o locuinţă. Sfârşitul anului trecut a marcat o creştere a încrederii investitorilor imobiliari în fundamentele economice ale României, fiind începute mai multe tranzacţii, iar anul 2013 este momentul perfect pentru achiziţia celor mai bune proiecte.

Preţul mediu solicitat de proprietari pentru o garsonieră s-a apropiat de 34.000 euro, în condiţiile în care, în urmă cu doi ani, acelaşi spaţiu locativ avea un preţ mediu de 38.000 euro.

Apartamentele cu două camere, cele mai numeroase din piaţă, au cunoscut o scădere u?oară a preţului. Proprietarii cer, în medie, aproximativ 53.000 euro. Scăderea este considerabilă, faţă de perioada similară a anului trecut, când o astfel de locuinţă se vindea cu 58.000 euro.

Proprietarii apartamentelor cu trei camere par să fi renunţat cel mai mult la pretenţii într-un interval de un an. Dacă în ianuarie 2012, preţul de strigare pe acest tip de unităţi pornea în medie de la 80.000 euro, la începutul lui 2013, apartamentele cu trei camere costă la 73.000 euro.

În cazul apartamentelor cu patru camere, preţurile medii de la final de ianuarie pornesc de la aproximativ 96.000 euro, iar în urmă cu exact un an, un astfel de spaţiu locativ costa, în medie, 104.000 euro.

Locuinţe pentru toate buzunarele

Proiectele de "buzunar" au fost trendul pieţei imobiliare din ultimul an. Acestea sunt ansambluri rezidenţiale de dimensiuni considerabil reduse faţă de complexurile rezidenţiale cu care piaţa era obişnuită, ceea ce înseamnă costuri mult mai mici de construcţie care se regăsesc în preţul final de vânzare. Dezvoltatorii au reînceput, de altfel, în 2012 să investească în construcţia unor ansambluri noi, fiind conştienţi de cererea existentă pe piaţă, dar luând în calcul, în principal, segmentul de locuinţe low-cost.

Astfel, în piaţă circa 45% dintre investiţiile făcute pe segmentul rezidenţial aparţin dezvoltatorilor români. Cele mai noi şi mai căutate dezvoltări au apărut în zonele de la marginea oraşelor, unde preţul terenurilor este mai mic. Majoritatea dezvoltatorilor vor miza şi în 2013 pe continuarea programelor susţinute de guvern, dar şi pe o anume deblocare a creditelor date de bănci populaţiei care nu se încadrează în acest program.

Investitorii străini, din nou interesaţi

Consultanţii imobiliari Jones Lang LaSalle apreciază că acesta este momentul perfect pentru a achiziţiona, în mod strategic cele mai bune proiecte imobiliare, dar pe baza unei evaluări atente a produselor imobiliare şi a structurării eficiente a tranzacţiei, având în vedere competiţia redusă între fondurile de investiţii pe piaţa românească. Percepţia investitorilor este mai bună în ultimele luni, având în vedere că instabilitatea politică determinată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu din trimestrul al treilea din 2012 a crescut costul de finanţare şi a dus la oprirea activităţii investiţionale în trimestrul respectiv. "Sfârşitul anului a fost marcat de o creştere a încrederii în fundamentele economice ale României, o percepţie pozitivă de ţară care a marcat revenirea interesului şi demararea unor importante tranzacţii care se află în fază avansată de negociere", menţionează specialiştii.

"Prima Casă" susţine piaţa imobiliară

Anul trecut, soldul creditelor imobiliare a urcat cu 3,6 miliarde lei. Datele Fondului de Garantare indică însă că această creştere s-a bazat aproape exclusiv pe programul "Prima Casă". în 2012, Fondul a acordat aproximativ 26.000 de garanţii, iar valoarea medie a unui credit în cadrul programului "Prima Casă" a fost de 39.400 euro. Acest lucru se traduce printr-o valoare totală a creditelor acordate de 4,6 miliarde lei. Drept urmare, cifrele nu fac altceva decât să indice că programul "Prima Casă" a susţinut aproape integral creditarea imobiliară în 2012. Cum modificări majore pe piaţa bancară nu există, cel puţin până în momentul de faţă, se presupune că tot programul "Prima Casă" va fi locomotiva creditării pe zona imobiliară şi în 2013. Programul continuă, momentan, în aceeaşi parametri şi permite băncilor acordarea de credite prin acest program de circa 800 milioane de euro.

"Noua Casă" ar relansa construcţiile

Guvernul ar vrea un program nou, cu puternic impact economic, de relansare a construcţiilor, dar care să păstreze şi efectele sociale ca la "Prima Casă". Programul de guvernare al Cabinetului Ponta menţiona intenţia de a transforma "Prima Casă", în "Noua Casă", un program guvernamental dedicat exclusiv locuinţelor noi. "Programul propus urmăreşte stimularea sectorului construcţiilor din ţara noastră, precum şi a industriilor conexe, având în vedere că experienţa de până acum a ţărilor dezvoltate arată că reluarea creşterii economice începe cu revigorarea activităţilor din construcţii, în condiţiile păstrării efectelor sociale pe care le-a generat programul în derulare", au declarat oficialii Ministerului Economiei, pentru Wall-Street.ro. Astfel, conceptul programului "Noua Casă" vine să raspunda provocărilor economice actuale: relansarea creditării şi susţinerea locurilor de muncă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Berlusconi, de acord cu „ius soli”

Colaborare inedită: Loredana Groza va cânta împreună cu Radu Mazăre