Menu
in

6.000 de localnici din Vrancea, izolaţi după ce un drum judeţean s-a surpat

Aproximativ 6.000 de localnici din comunele Nereju şi Spulber, judeţul Vrancea, sunt izolaţi după ce un drum judeţean a fost rupt de apele râului Zăbala al cărui nivel a crescut ca urmare a ploilor din ultima perioadă, accesul în zonă fiind posibil doar cu autoturisme de teren.

Oamenii au rămas izolaţi în noaptea de Înviere, după ce drumul judeţean 205D, de la intrarea în comuna Spulber, a fost distrus de apele râului Zăbala al cărui nivel a crescut ca urmare a ploilor din ultimele zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Din cauza surpării şoselei, comunele Nereju şi Spulber au rămas izolate, astfel că oamenii sunt nevoiţi să îşi facă drum prin curţi.

Primarul comunei Spulber, Vasile Rusu, a spus că a pregătit patru maşini de teren, care să poată interveni în caz de nevoie.

„Drumul s-a rupt în noaptea de Înviere, pe la ora 1.00. S-a topit zăpada, a plouat, iar Zăbala şi-a ieşit din matcă şi a curăţat tot. A izbit direct în drum şi l-a rupt. în cazul în care cursul ar fi fost schimbat pe centrul albiei nu cred că erau probleme. Pentru maşinile mici mai avem un drum sătesc. Din păcate şi acesta a fost afectat în anul 2010, iar guvernanţii nu ne-au alocat bani pentru a-l repara aşa cum trebuia. Noi am pregătit patru maşini de teren ca să putem interveni în caz de nevoie”, a spus Vasile Rusu.

În satele din comuna Nereju locuiesc aproximativ 4.000 de persoane, însă primarul Ion Păucă a declarat că până în prezent nu s-au înregistrat cazuri în care localnicii să aibă nevoie de medici şi să nu se poată ajunge la ei. „Mai este un drum, prin Spulber, pe care se poate circula, dar numai cu maşini 4X4 deocamdată, pentru că este şi după ploaie şi, fiind drum comunal, se circulă mai greu. Nu am avut probleme pe care să nu le putem rezolva şi sperăm nici să nu avem. Aşteptăm să se retragă apa şi situaţia va fi remediată”, a spus primarul Ion Păucă.

Reabilitare costisitoare

Drumul judeţean 205D se află în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea şi este în proces de reabilitare şi modernizare. Lucrările de reabilitare sunt realizate de firma UMB Spedition SA, deţinută de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu.

Drumul a fost distrus în totalitate de inundaţiile din 2005, când se circula prin albia râului Zăbala. Imediat după inundaţii, Consiliul Judeţean Vrancea a reabilitat, pe porţiuni, drumul. Ulterior, au fost realizate studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic privind reabilitarea şi modernizarea DJ 205D. Lucrările de modernizare a DJ 205D au început în anul 2008, când s-a reuşit refacerea fundaţiei drumului şi turnarea stratului de asfalt de egalizare pe 31 din cei 34 de kilometri.

Lucrările au ajuns la 54,751 de milioane de lei şi au fost finanţate din fondurile Consiliului Judeţean Vrancea. Aceste lucrări reprezintă 37,6 la sută din totalul celor care se impun pentru reabilitarea şi modernizarea completă a DJ 205D. Pentru finalizarea lucrărilor mai este nevoie de 104,556 de milioane de lei, pentru sistematizarea cursului râului Zăbala prin realizarea de gabioane de protecţie, realizarea lucrărilor de consolidare a malului drept sau pentru realizarea rigolelor.

Într-un comunicat, Biroul de presă al Consiliului Judeţean preciza că „pentru continuarea şi protejarea lucrărilor executate pe DJ 205D, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea a solicitat sprijinul Guvernului şi al instituţiilor guvernamentale”.

în mai 2009, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a semnalat Administraţiei Naţionale „Apele Române” riscul ca râul Zăbala să provoace viitoare calamităţi întrucât „nivelul albiei este ridicat ca urmare a viiturilor înregistrate la inundaţiile din 2005”.

Probleme nu sunt doar la Spulber şi Nereju. Astfel, în prima zi de Paşte, apele râului Râmnicul Sărat au rupt un dig de protecţie pe o distanţă de aproximativ 50 – 60 metri, în comuna Jitia.

Aproximativ 200 de persoane care au casele pe malul apei au rămas izolate şi nu mai au acces spre centrul comunei Jitia. De asemenea, din cauza ploilor au apărut alunecări de teren.

„Sunt probleme şi la noi. Râul Râmnicu Sărat este foarte mare, a rupt un dig şi a afectat o anexă. Problemele sunt în apropiere de centrul civic al comunei Jitia. De asemenea, cei care locuiesc peste apă, aproximativ 200 de persoane nu mai pot ieşi de acolo decât pe jos sau dacă o iau pe la Buzău pentru că apa a afectat şi DN 3N înspre Bisoca. Sunt multe probleme şi dacă nu se iau măsuri va fi grav. Am făcut informare la ISU, SGA, Prefectură dar nu s-a luat nicio măsură”, a spus Neculai Noapteş, primarul comunei Jitia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version