Menu
in

Aceasta este soția monstrului, a fost adusă din Italia la interogatoriu, mereu s-a îmbracat în negru

Soția lui Gheorghe Dincă a fost martoră la cercetările derulate în Caracal, unde au avut loc ororile. Femeia a fost escortată de polițiști și nu a dorit să stea de vorba cu presă. A plecat de pe proprietate pe o poartă din spate, escortată de mai mulți polițiști. Purta aceleași haine negre în care a fost văzută și ieri, când a venit din Italia.

Sâmbătă, potrivit observator.tv, femeia și doi dintre copiii cuplului au fost și ei audiați. Duminică, Elena Dincă a revenit la casă din Caracal, unde polițiștii au făcut noi cercetări. La operațiune a fost adus și criminalul Gheorghe Dincă. După ore de căutări, criminalul a recunoscut în cele din urmă că le-a ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Macesanu.

Gheorghe Dincă a fost scos de polițiști pe aceeași poartă din spate. A fost luat cu o dubă și dus la Craiova, pentru noi audieri. La plecare, soția a fost surprinsă de reporterii Observator. Femeia însă a refuzat să facă declarații. Elena Dincă trăiește de ani buni în Italia, departe de soțul sau după ce acesta ar fi bătut-o crunt. Ea a fost chemată de urgență, pentru a fi audiată de către procurori.

“Au 42 de ani de căsătorie, 4 copii, realizați toți, la casele lor. Din descrierea soției a fost un soț normal. În opinia soției dansului, în niciun caz nu putea fi bănuit de așa ceva și a rămas total surprinsă când a auzit acuzațiile”, a spus avocatul lui Gheorghe Dincă.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version