in

Aflat după gratii, Gigi Becali a primit o nouă condamnare

Lovitură teribilă primită de omul de afaceri Gigi Becali. Aflat după gratii de pe 20 mai în dosarul „Schimbul de terenuri”, patronul Stelei a primit o nouă condamnare, de 3 ani, de această dată în dosarul „Valiza”. Becali a fost găsit vinovat, după ce în a încercat, în 2008, să dea jucătorilor echipei de fotbal Universitatea Cluj, 1,7 milioane de euro înaintea meciului acestora cu CFR Cluj, contracandidata Stelei la titlu.

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) care a judecat recursul în „Cazul Valiza” l-a condamnat, marţi, 4 iunie, pe Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare pentru dare de mită. Omul de afaceri a mai fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri în acelaşi dosar. În plus, instanţa a mai decis menţinerea sechestrului asigurator pe suma de 1,7 milioane de euro de la George Becali.

Tot în Dosarul „Valiza”, oficialul clubului Steaua, Teia Sponte a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi selecţionerul Victor Piţurcă, la un an de închisoare cu suspendare. Deciziile sunt definitive. Deşi a fost condamnat cu executare, Gigi Becali nu va petrece mai mult timp în închisoare. Acesta este în prezent în Penitenciarul Rahova unde ispăşeşte o pedeapsă de trei ani în Dosarul Schimburilor de terenuri cu Armata. Becali ar fi executat noua sentinţă dată de ÎCCJ, doar dacă judecătorii i-ar fi dat o pedeapsă mai mare decât cea pe care o ispăşeşte în prezent.

Dosarul „Valiza”

În decembrie 2008, Gigi Becali a fost trimis în judecată în dosarul „Valiza” de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit rechizitoriului DNA, în 11 mai 2006, finanţatorul FC Steaua a promis fiecărui jucător al clubului „Gloria 1922 Bistriţa” sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pentru ca aceştia să-şi apere corect şansele şi să obţină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid Bucureşti din 12 mai 2006.

Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la „Universitatea Cluj” pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de Fotbal – Liga I – aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, aceştia urmând, la fel ca în cazul precedent, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu „CFR 1907 Cluj”, contracandidata echipei FC „Steaua Bucureşti” la câştigarea titlului de campioană.

Potrivit procurorilor, pentru a ascunde corupţia, şi sumele de bani oferite ilegal, Becali a cerut să fie întocmite mai multe contracte false. În 23 mai 2008, într-o conferinţă de presă, Gigi Becali declara că are un act de vânzare-cumpărare pe un teren din Cluj, datat cu 20 de zile înaintea meciului U Cluj – CFR Cluj, iar printre martori a semnat şi selecţionerul „tricolorilor”, Victor Piţurcă.

„Am aici un contract de vânzare-cumpărare care este semnat la 15 aprilie, deci cu aproximativ 20 de zile înainte de 7 mai (2008, n.r.), un contract oficial, demonstrez clar că acei bani erau pentru achiziţionarea unui teren. Sunt şi actele terenului aici. Am un antecontract, sub semnătură privată, tot pe 15 aprilie, semnat şi de domnul Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale”, susţinea atunci Gigi Becali.

Mesajul lui Gigi Becali

Gigi Becali se află în detenţie din data de 20 mai, după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare ca urmare a implicării sale în două cazuri, „Dosarul Terenurilor” şi „Dosarul Sechestrării”. Pentru primul, finanţatorul Stelei a primit doi ani de închisoare cu supendare, însă potrivit legii, aceştia se contopesc cu alţi trei ani de suspendare din cel de-al doilea dosar.

Gigi Becali a transmis un mesaj prin intermediul avocaţilor săi cu puţin timp înaintea pronunţării sentinţei. „Cea mai mare bază mi-o pun în Sfinţii Părinţi, în rugăciunile monahilor de la Muntele Athos, ale mamei mele, fetelor şi soţiei. Hristos nu trebuie invocat! Pe Hristos îl am în inimă şi mă mântuieşte”, a spus Gigi Becali.

Ce riscă Steaua?

„Dacă îţi spun cât e în geantă cazi jos” se lăuda, în 2008, Becali, referindu-se la valiza cu bani destinată jucătorilor de la Universitatea Cluj. Acum, gura spartă a finanţatorului echipei Steaua Bucureşti ar putea să ducă la excluderea clubului din competiţiile europene.

Un caz similar a fost în Turcia, în urmă cu doi, după ce mai mulţi oficiali ai echipei Fenerbahce au fost condamnaţi pentru corupţie. UEFA a deschis o anchetă, iar clubul a fost exclus din Liga Campionilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO “Poziţia copilului”, cel mai de succes film al ultimului deceniu

Au găurit conducta Eni pentru a fura combustibil, au provocat un dezastru ecologic