in

Atenţie dacă treceţi graniţa cu peste 10.000 de euro! AMENZI usturătoare

Amenzi usturătoare pentru cei care nu declară la graniţă sumele de peste 10.000 de euro. Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern oficializat recent, persoanele care vor avea în posesie, la punctele de frontieră ale României, sume de bani în numerar egale sau mai mari de 10.000 de euro vor risca amenzi cuprinse între 3.000 și 50.000 de lei, însă nu mai mult de 60% din valoarea numerarului nedeclarat, scrie bugetul.ro.

HG nr. 1.184/2021, care a fost publicată recent în Monitorul Oficial și care a intrat în vigoare din 20 noiembrie 2021, pune în acord legislaţia autohtonă cu un act normativ privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniunea Europeană, respectiv Regulamentul european 1.672/2018.

Italia: amenzi de până la 1.000 euro pentru încălcarea regulilor privind Green Pass-ul la locul de muncă

Actul normativ armonizează cadrul legislativ şi cu decizia dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la începutul anului trecut, prin care s-a stabilit că persoanelor care intră sau ies din România şi nu declară sumele ce depăşesc 10.000 de euro nu le pot fi confiscaţi aceşti bani.

Cei care nu declară sumele de cel puțin 10.000 de euro la trecerea printr-un punct vamal vor putea fi amendaţi cu sume cuprinse între 3.000 şi 50.000 lei (adică aproximativ maximum 10.000 euro). Totuși, valoarea amenzii nu va putea depăși 60% din valoarea numerarului nedeclarat, potrivit prevederilor HG 1.184/2021.

Deoarece actul normativ prevede o diferenţă importantă între minimul şi maximul amenzii contravenţionale, autoritatea vamală va avea posibilitatea de a individualiza sancţiunea aplicată, putând da o amendă spre valoarea minimă sau cea maximă, în funcţie de pericolul social al faptei.

Formularele pentru declararea la frontieră a sumelor în numerar de minimum 10.000 euro au fost modificate de Agenția Națională de Administrație Fiscală încă din vara acestui an.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
control trafic camioane

Italia, șofer român de TIR, căutat de 6 ani, arestat la un control de rutină

Aprilia, fortăreața românilor nevaccinați: „I-aș închide în case, ca în Austria”