Menu
in

Armata are nevoie de soldaţi. Stagiul militar voluntar ar putea fi introdus din 2016. Se pot înrola şi fete

Ameninţarea Rusiei determină statele NATO să-şi ia măsuri de precauţie. Ţările baltice, dar şi Polonia, au anunţat că iau în calcul reintroducerea stagiului militar obligatoriu. La rândul ei, România se pregăteşte de o măsură similară: porţile Armatei ar putea fi deschise voluntarilor.

După ce ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat că este nevoie de reintroducerea stagiului militar, dar pe bază de voluntariat, un deputat PSD a şi depus un proiect de lege în acest sens. Pesedistul Ninel Peia a depus la Parlament, pe 23 iunie, o iniţiativă legislativă prin care tinerii ar urma să se înroleze, dacă vor dori. Prima astfel de recrutare ar urma să se facă în ianuarie 2016. Printre avantajele pe care le evidenţiază iniţiatorul se numără costurile scăzute pentru instruire, crearea unei rezerve pertinente din care se vor selecţiona viitorii militari angajaţi, integrarea rezerviştilor în economie şi reconversia lor profesională, plus o educaţie prin disciplină a tinerilor.

În plus, Ninel Peia a declarat pentru gândul că, la nivel de ţară, 50% dintre tineri îşi doresc să facă stagiului militar şi că i-ar ajuta să scape de necesitatea ajutorului de şomaj.

”Este un proiect foarte bun pentru România, mai ales din cauza situaţiei geopolitice din Uniunea Europeană”, a precizat el, făcând referire şi la conflictele din Ucraina şi Transnistria.

Nu doar bărbaţii se vor putea înrola voluntari în armată, ci şi femeile. Potrivit proiectului de lege, fetele şi băieţii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani vor putea astfel să se înroleze voluntar pentru şase luni.

În momentul de faţă, prin legea 395/2005, stagiul militar obligatoriu este suspendat pe timp de pace. ”Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul săarii de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii”, prevede articolul 3.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat luni, 22 iunie, că este nevoie de reintroducerea stagiului militar pe bază de voluntariat. Anunţul său venea în contextul ameninţărilor tot mai dese ale Rusiei la adresa NATO şi al intensificării exerciţiilor militare ale Alianţei în regiune, inclusiv în România.
"E necesar ca urgent să trecem prin Parlament Legea privind rezervistul voluntar, care va reglementa sigur pregătirea tinerilor, dar pe bază de voluntariat", a spus Duşa.

Ministrul Apărării a anunţat că aproximativ 2.300 de tineri vor fi încadraţi în 2015, din care 1.500 sunt soldaţi profesionişti, iar restul provin din învăţământul militar. Dacă legea este votată în Parlament, rezerviştii îi vor putea pregăti voluntar pe tinerii care vor intra în Armată, în cazul în care ţara noastră intră în război, a spus un oficial al Armatei.

Românii vor armată obligatorie

Un sondaj realizat de INSCOP pentru “Adevărul”, la sfârşitul lunii aprilie, arată că românii nu s-ar opune la reintroducerea stagiului militar obligatoriu. Doar 31% dintre respondenţi au răspuns “Nu” la întrebarea “Credeţi că ar trebui reintrodus stagiul militar obligatoriu în România?”, în vreme ce peste 58% ar vrea ca tinerii să facă armata. Entuziasmul pentru armată este invers proporţional cu nivelul de studii al respondenţilor, dar şi cu veniturile realizate. Românii cu venituri mici, cei fără slujbe sau cei care au terminat doar şcoala primară sunt mult mai dornici să se reintroducă armata obligatorie, la fel şi cei care trăiesc în mediul rural.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version