in

Boldrini: ”Comunitatea românească, peste 1.100.000 de bărbaţi, femei şi copii contribuie la creşterea noastră”,

Preşedintele Camerei Deputaţilor din Republica Italiană, Laura Boldrini, a declarat, marţi 22 martie, în Parlamentul României, că România a îndeplinit criteriile prevăzute şi ar trebui să facă parte din spaţiul Schengen, afirmând că Italia susţine şi reafirmă această poziţie.

”În 2012 am fost printre primele ţări care au eliminat restricţiile temporare impuse lucrătorilor români şi astăzi Italia reafirmă că România a îndeplinit criteriile prevăzute şi ar trebui să facă parte din spaţiul Schengen. Noi susţinem aceast potiţie şi eu astăzi o reafirm”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor din Republica Italiană, Laura Boldrini, în Parlamentul României, potrivit Mediafax.

Ea a afirmat că libera circulaţie este unul dintre principiile fondatoare ale UE şi este de neconceput că ar putea exista categorii diferite de cetăţeni europeni şi anume că o parte dintre cetăţenii UE pot călătorii liber, iar alţii se confruntă cu obstacole.

Boldrini a criticat acordul încheiat între UE şi Marea Britanie, afirmând că subminează egalitatea lucrătorilor UE.

”Sunt convinsă că acest acord care a fost încheiat între UE şi Regatul Unit al Marii Britanii este unul care subminează egalitatea dintre lucrătorii din anumite ţării şi cei ai unui anumit stat al UE. În schimb, egalitatea cetăţenilor european este un punct de plecare al UE de la care s-a făcut o derogare o singură dată. Cei care au plătit preţul au fost chiar cetăţenii români şi cei bulgari. Mă preocupă că acest lucru este din nou pus în discuţie la nivelul UE”, a spus Boldrini.

Demnitarul italian a susţinut că atât Italia, cât şi România ”au trăit exodul a milioane de cetăţeni care au emigrat în căutarea unei vieţi mai bune”, sunt membri UE şi se confruntă cu provocări comune precum efortul de combate corupţia şi de a pune capăt discrimărilor împotriva minorităţilor.

”Italia găzduieşte cea mai mare comunitare de români din străinătate, peste 1.100.000 de bărbaţi, femei şi copii care contribuie la creşterea noastră. (…) În Italia, un rezident străin din patru este român, (…) dar sunt şi conaţionali de-ai mei care au decis să lucreze în România”, a conchis Boldrini.

În urma întâlnirii cu preşedintele Camerei Deputaţilor din România, Valeriu Zgonea, acesta din urmă a semnat declaraţia pentru o mai mare integrare europeană.

Preşedintele Camerei Deputaţilor din Italia a vorbit şi despre criza refugiaţilor, considerând că aceasta nu ar exista dacă toate ţările Uniunii Europene ar fi de acord cu cotele.

”Astăzi nu am vorbi despre criza refugiaţilor dacă toate cele 28 de state al Uniunii Europene şi-ar asuma propriile răspunderi. Practic ne-am confruntat cu situaţia că trebuie să delegăm Greciei această sarcină de a se ocupa de criza respectivă din partea Europei. Am delegat şi Turcia care are 3 milioane de refugiaţi dar care nu are totuşi o legislaţie care să îi permită să poată să gestioneze toţi aceşti refugiaţi (…) Am vorbit la această întâlnire şi de una din provocări dar poate că în realitate sunt două pe care personal le consider foarte mari, enorme: terorismul care se combate cu siguranţă printr-o cooperarea mult mai mare la nivel european şi fluxul de refugiaţi care este cealaltă provocare”, a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor din Italia.


Citește și:

Boldrini, la întâlnirea cu Zgonea, a condamnat „accentele xenofobe” ale presei contra românilor din Italia

Boldrini: „Turişti primiţi în lux, imigranţi în condiţii inumane”. Grimoldi (Lega): „Chemaţi o ambulanţă”

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Încearcă să intre în casa unui infirm cu un cuţit în mână. Arestat la Messina

Româncă de 28 de ani, s-a aruncat de la etajul cinci la Cuneo, avea patru copii