in

Bruxelles/ Din cauza Olandei, România nu intră în Schengen, deşi “a îndeplinit toate condiţiile”

Ministerul Administraţiei şi Internelor confirmă faptul că la reuniunea de marţi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Bruxelles, ca urmare a opoziţiei Olandei, preşedinţia poloneză a constatat faptul că proiectul de decizie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu poate fi adoptat, transmite Agerpres.

România a fost reprezentată la lucrările JAI de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş. "Preşedinţia poloneză a prezentat stadiul procesului de aderare, precum şi discuţiile purtate pe marginea acestui subiect cu ocazia Consiliului European, în perioada 8-9 decembrie a.c. Astfel, au fost reiterate concluziile Consiliului European care au subliniat faptul că: 'toate condiţiile juridice au fost îndeplinite, pentru ca decizia cu privire la aderarea României şi Bulgariei să fie luată. Solicită Consiliului JAI să adopte această decizie cât mai curând posibil'", se arată într-un comunicat al MAI remis marţi.

În ciuda acestui apel, preşedinţia poloneză a constatat faptul că, din cauza opoziţiei Olandei, proiectul de Decizie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu poate fi adoptat.

Ministrul de Interne olandez a precizat că îşi menţine poziţia exprimată anterior şi că o eventuală flexibilizare ar putea surveni doar ca urmare a unui raport MCV intermediar pozitiv

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

ROMA/ Arestaţi cinci membri ai mişcării xenofobe “Militia”, care îşi dorea “holocaustul românilor”

Doi români, sclavi la Aquila