Menu
in

Băsescu l-a făcut cavaler pe Vanghelie. Pesedistul ar putea trece în „oastea” preşedintelui

Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 din Capitală, a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional pentru Merit, în grad de Cavaler. Şeful statului a semnat decretul prin care îl decorează pe Vanghelie la data de 8 decembrie.

Aprecierea este un semn de recunoştinţă „pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor”. Gestul şefului statului este surprinzător, dacă ne gândim la rivalitatea dintre acesta şi edilul sectorului 5 al Capitalei, în repetate rânduri preşedintele indicându-l pe Vanghelie drept unul dintre „corupţii” social democraţi.

Apropierea politică dintre cei doi ar putea fi una strategică în apropierea alegerilor parlamentare şi locale de anul viitor, mai ales că Vanghelie este considerat un oponent al actualei conduceri a PSD.

Mişcări de trupe

Marian Vanghelie, Dan Diaconescu şi Gabriel Oprea, nu demult şi el un adversar al preşedintelui, ar putea face parte dintr-o viitoare alianţă preelectorală a partidului de la guvernarea, PDL. Preşedintele Traian Băsescu are nevoie de sprijin politic, având în vedere că partidul de suflet al acestuia, PDL, nu stă tocmai bine în sondaje. Cifraţi în acest moment la 18% în preferinţele alegătorilor, democrat-liberalii ar putea constitui alături de UNPR-ul lui Oprea, UDMR şi Partidul Poporului-Dan Diaconescu, o eventuală coaliţie de guvernare. La aceste partide s-ar putea alătura, cred analiştii, şi recent exclusul din PSD, Mircea Geoană, dar şi Marian Vanghelie, care a declarat că ar putea pleca din partid.

Ponta şi Iliescu, suspicioşi

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, 15 decembrie, că nu crede că primarii PSD au nevoie de „tinichele” de la Traian Băsescu, cea mai importantă „medalie” a unora dintre ei fiind susţinerea populară de peste 80%.

„Nu ştiu pe ce criterii acordă Băsescu medalii. ştiu că unii dintre primarii decoraţi se găsesc câţiva, printre care Tudor Pendiuc, Florin Cârciumaru, Ion Boşcodeală, care au susţinerea a peste 80% din populaţie, demonstrată de-a lungul câtorva mandate, iar aceasta este cea mai importantă medalie. Nu cred că ei au nevoie de tinichele de la Băsescu”, a declarat Ponta.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat că gestul preşedintelui Traian Băsescu de a decora mai mulţi primari ai opoziţiei este bun, dacă a fost „o pornire sinceră”.

Iliescu spune că dacă Băsescu a decorat primarii sincer, e bine. Iliescu s-a arătat rezervat în a comenta decizia lui Traian Băsescu de a decora mai mulţi primari ai opoziţiei.

„Nu aş vrea să fac prea multe comentarii, pentru că nu aş vrea să exprim nici suspiciuni, nici altceva. Dacă este din pornire sinceră, de apreciere a eforturilor acelor primari, atunci este bine. Dacă însă sunt gânduri ascunse, atunci este de rău”, a afirmat fostul preşedinte al ţării.

Pe cine a mai decorat Băsescu

Edilul de la Sectorul 5 nu este singurul primar decordat. Alături de Marian Vanghelie, pe lista primarilor care au primit Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler se afla Constantin Boscodeală, primarul municipiului Buzău, Klaus Johannis, primarul Sibiului, Nicolae Dragu, primarul municipiului Călaraşi, Florin Cârciumaru, primarul de la Târgu Jiu şi Mircia Muntean, primarul municipiului Deva. De asemenea, Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2, a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Ofiţer.

Preşedintele Băsescu a acordat şi Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Ofiţer lui Gheorghe Ciuhandu, edilul Timişoarei, lui Lucian Iliescu, primarul municipiului Giurgiu, lui Tudor Pendiuc, primarul Piteştiului şi lui Constantin Hava, primarul municipiului Alba Iulia.

Decoraţiile au fost oferite „în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor care le- au încredinţat, de-a lungul timpului, mai multe mandate de primar”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version