in

Cabinetul Ungureanu a trecut. 237 de parlamentari au votat pentru, 2- împotrivă

Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit de Parlament, prin votul exprimat joi, 9 februarie. Ioan Oltean a anunţat că au fost 237 de voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”. Parlamentarii USL nu au participat la vot.

Mihai Răzvan Ungureanu, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru, şi-a prezentat astăzi programul şi lista Guvernului. După încheierea dezbaterilor, s-a supus la vot propunerea de acordare a încrederii Guvernului. Votul a fost secret şi s-a exprimat prin bile.

Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu are un Cabinet format din trei independenţi, trei reprezentanţi ai UDMR, doi ai UNPR – toţi prezenţi şi în Guvernul Boc – şi nouă democrat-liberali.

 

Guvernul Ungureanu:

Marko Bela – vicepremier

Cătălin Predoiu – ministru al Justiţiei

Leonard Orban – ministru al Afacerilor Europene

Kelemen Hunor – ministru al Culturii

Laszlo Borbely – ministru al Mediului

Ritli Ladislau – ministru al Sănătăţii

Cristian Diaconescu – ministru al Afacerilor Externe

Gabriel Oprea – ministru al Apărării

Lucian Bode – ministru al Economiei

Gabriel Berca – ministrul Administraţiei şi Internelor

Cristian Petrescu – ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului

Alexandru Nazare – ministru al Transporturilor

Stelian Fuia – ministru al Agriculturii

Cătălin Baba – ministru al Educaţiei

Răzvan Mustea – ministru al Comunicaţiilor

Claudia Boghicevici – ministru al Muncii

Bogdan Drăgoi – ministru al Finanţelor

Audierile miniştrilor propuşi de premierul desemnat Mihai Ungureanu au avut loc miercuri, fără a exista cvorum în mai multe comisii.

Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se semnează de preşedinţii Camerelor şi se înaintează preşedintelui României pentru numirea Guvernului. Primul-ministru şi membrii Cabinetului depun apoi jurământul, individual, în faţa preşedintelui. Guvernul îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

lliescu, despre noul Guvern: Aceeaşi Mărie cu altă pălărie

Liderul de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că noul guvern propus de premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, este continuatorul politicii PDL şi a coaliţiei majoritare.

Fostul preşedinte al României a declarat că noul Cabinet al lui Mihai Răzvan Ungureanu „este continuatorul politicii vechiului guvern şi a partidelor componente”, reprezentând doar „o schimbare la faţă”, întrucât noii miniştri „nu schimbă esenţa politicilor”.

În acelaşi timp, Iliescu a afirmat că USL trebuie să facă în continuare presiuni asupra parlamentarilor pentru declanşarea anticipatelor, chiar dacă acest lucru este, deocamdată, greu realizabil prin decizia „pragmatică” a UDMR de a rămâne la guvernare.

Întrebat dacă USL a procedat bine decizând să nu participe la procedurile parlamentare de investire a noului Executiv, Iliescu a răspuns afirmativ.

„A fost o poziţie coerentă, nu ne interesează schimbările nominale, este vorba de ceea ce reprezintă acest guvern. Este aceeaşi Mărie cu altă pălărie, deci nu se schimbă nimic pe fond”, a adăugat el.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Il Giornale, contra lui Marian Mocanu

Val de frig în Italia/ Câţiva români au refuzat să-şi părăsească barăcile la Roma (VIDEO)