in

Casa Regală: „Românii şi-au pierdut încrederea”

Casa Regală arată că românii şi-au pierdut încrederea şi le cer politicienilor un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului, în opinia familiei regale clasa politică având datoria să dea „răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvânt, le aşteaptă”.

„Familia Regală ştie că tot mai mulţi români îşi exprimă cu tărie convingerile şi nemulţumirea, de mai multe zile, în oraşele ţării şi în străinătate. Povara cetăţenilor este din ce în ce mai apăsătoare. Clasa politică a ţării are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvânt, le aşteaptă”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Regelui Mihai, remis agenţiei Mediafax.

„Românii şi-au pierdut încrederea. Ei cer astăzi politicienilor un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. întreaga Familie Regală este alături sufleteşte de toţi cei care au în aceste momente nevoie de încurajare şi solidaritate”, se mai arată în comunicat. Sursa citată aminteşte că Regele Mihai I a spus în mesajul său adresat Parlamentului României: „Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos”.

„Aceste cuvinte au fost adresate tuturor celor care au puterea de a schimba ceva în România. Lecţia de istorie pe care tinerii au dat-o ţării în decembrie 1989 arată că românii au încredere deplină în virtuţile democraţiei şi libertăţii atunci când destinul ţării este la răspântie. Europa şi România trec împreună prin vremuri de restrişte. Cu atât mai mult astăzi avem nevoie ca politica să respecte locul cuvenit pe care i-l conferă democraţia şi să nu ia locul competenţei, în spaţiul public şi instituţional”, se arată în comunicat. Casa Regală menţionează că, fără nici o îndoială, criza economică mondială afectează România.

„Dar este, totodată, evident că protestele din ţara noastră merg mult mai departe decât atât: românii îşi exprimă frustrarea faţă de politicieni care nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese, care au fost mai mult ocupaţi cu mici dispute personale decât cu buna administrare a ţării”, se mai arată în comunicat.

Conform sursei citate, Regele şi Principesa Moştenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare şi rămân hotărâţi să facă tot ce este în puterea lor pentru a apăra şi promova interesele României, fără să favorizeze nici o formaţiune politică. „Aceasta a fost datoria Coroanei Române, în fiecare generaţie, şi va rămâne astfel în viitor”, se mai arată în comunicat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

romani morti

La Spezia/ Accident rutier, trei muncitori români au murit pe loc

Rebengiuc şi Arşinel s-au certat de la o stea