in

«Credincioșii să vină să primească lumină». Decizie fără precedent în România, se repetă slujba de Înviere

Arhiepiscopia Tomisului face un anunţ fără precedent. În Dobrogea, bisericile vor ţine slujba de Înviere, şi chiar le-au transmis enoriaşilor un program cu zilele în care trebuie să țină post.

Astfel, credincioşii trebuie să ţină post în zilele de 24, 25 şi 26 mai, apoi pot fi împărtăşiţi după slujba organizată în noaptea de 26 spre 27 mai.

Arhiepiscopia anunţa că noua slujbă de Înviere va fi ţinută în toate bisericile şi mănăstirile din Dobrogea, iar, la miezul nopţii, credincioşii vor primi Lumina Învierii la fel ca în noaptea de Paşti.

„Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă. Prin urmare, pentru a repara acest neajuns, (…) în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal și Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști”, se arată în mesajul Arhiepiscopiei.

Înalt prea sfiintia să Teodosie va organiza nouă slujbă de înviere la catedrala din zona veche a oraşului, iar credincioşii nu vor avea voie în biserică. Joi, 28 mai, Arhiepiscopul Tomisului a decis ca slujba religioasă de Înălţarea să fie şi un prilej de a organiza din nou şi Paştele Blajinilor.

„Este dorinţa credincioşilor”

Preoţii susţin că decizia a fost luată ca urmare a faptului că mulţi credincioşi şi-au exprimat mâhnirea că nu au participat la prima Înviere, cea din luna aprilie când România era în stare de urgenţă.

„Sunt dorințe neîmplinite ale credincioșilor de a se împărtăși la Liturghia Învierii din noaptea de Paști și de a duce, la casele lor, Lumina Învierii, ca pe un drum simbolic al urcușului spre Înviere”, se arată în același mesaj.

Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioşilor este Lumina ce a fost adusă de Paşti de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare, a mai transmis Arhiepiscopia Tomisului.

Potrivit Patriarhiei Române, pe durata stării de alertă, slujbele în exteriorul lăcaşurilor de cult se pot organiza cu oricâţi credincioşi, cu condiţia ca aceştia să poarte mască şi să restecte distanţa între ei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Președintele regiunii Veneto promite: ”Cei care vizitează Veneția vor avea garantată o vacanţă «Covid-19 Free»”

Unele amenzi date în perioada stării de urgență ar putea fi anulate automat