Menu
in

Creşterile salariale nu pot opri „exodul” medicilor. Ministru: «De adus înapoi mă îndoiesc că-i putem aduce pe cei care au emigrat»

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a spus că deşi exodul medicilor s-a redus cu până la 40%, personalul medical rămâne în continuare insuficient în spitale. Ministrul Finanţelor a spus că medicii plecaţi în străinătate nu mai pot fi aduşi în ţară, deoarece acolo se bucură de condiţii superioare şi de respect. „Cam cu 40% s-a redus exodul de personal medical, dar în continuare numărul de personal este insuficient. De adus înapoi mă îndoiesc că-i putem aduce pe medicii care au plecat. E clar, oamenii au altă condiţie de viaţă, un alt tratament, un alt respect, exact ce poate în România lipseşte faţă de personalul medical”, informează ministrul.

Teodorovici a declarat că toate creşterile salariale nu pot opri „exodul”, întrucât salarizarea nu e principalul motiv pentru care românii şi medicii sau personalul medical aleg să părăsească ţara, ci sunt şi cele privind mediul de lucru şi mentalitate. „Este vorba de un mediu în care trăieşti, în care te loveşti de absolut toate de la servicii publice, la sănătate, educaţie, infrastructură, mediul în care trăieşti, cum mergi cu maşina în trafic, cum eşti claxonat. Acesta e un mediu care poate, în întregime, sa provoace aceste situaţii”, a spus ministrul. Acesta a mai precizat că fenomenul „exodului” cadrelor medicale dispune de o situaţie care „arată foarte bine”, rapoartele indicând o scădere de la 10.000 de cadre medicale care au părăsit ţara în 2016-2017, la 1.300 de asistente şi 3.000 de medici în 2018.
Conform unui raport al Curţii de Conturi, România s-a situat în 2016, pe antepenultimul loc în ţările din Uniunea Europeană, având un număr de 284,10 medici la 100.000 locuitori, respectiv jumătate din medicii care deservesc acelaşi număr de locuitori din Austria, acesta fiind de 512,96 medici.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version