in

Criza a înghiţit 400.000 de locuri de muncă şi 100.000 de firme

Potrivit unui studiu prezentat de Blocul Naţional Sindical, în perioada de criză România a pierdut peste 400.000 de salariaţi şi 100.000 de companii. Austeritatea a făcut ca ţara noastră să înregistreze maximul ultimilor opt ani în ceea ce priveste rata şomajului, cu un maxim istoric in rândul tinerilor (23,7 la sută).

Criza din ultimii trei ani a adus dezastrul pe piaţa muncii. Un studiu relevă că România a pierdut, în perioada de criză, peste 400.000 de salariaţi din rândul companiilor care au cel puţin 10 angajaţi. Tabloul sumbru autohton este completat de companiile care au intrat în faliment în ultimii trie ani: 100.000 de firme.

În luna august a acesti an, ţara noastră înregistra 694.000 de şomeri, în scădere faţă de lunile anterioare când numărul persoanelor fără job a atins 732.000 de persoane.

Şomajul în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 ani variază de la peste 36% în regiunea Centru la 11,9% în Nord-Est, media pe ţară fiind de 23,7%.

Cel mai ridicat şomaj în rândul tinerilor, de 36,3%, se găseşte în regiunea Centru – judeţele Alba, Mureş, Sibiu, Braşov, Harghita şi Covasna.

Angajaţii români, cei mai săraci din UE

Rata riscului de sărăcie în rândul persoanelor care lucrează este de 17,3 la sută, cea mai mare din UE, în timp ce rata de participare la formarea continuă pentru populaţia între 25 şi 64 de ani este cea mai mică, a declarat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. “Riscul ridicat de sărăcie în rândul celor care lucrează creşte în mod continuu. Acest lucru este foarte îngrijorător pentru România, pentru că şi aşa salariile sunt la un nivel foarte mic, celelalte posibilităţi, de a obţine venituri din alte surse, de asemenea sunt mici, iar diferenţa între veniturile mici şi cele foarte mari creşte în fiecare zi”, a mai spus Câmpeanu.

Demnitarul a precizat că, potrivit unui studiu realizat de Ministerul Muncii, 25,9% dintre români consideră că sunt bine plătiţi, în comparaţie cu 63% în Danemarca sau 60,5% în Luxemburg. “Sigur că sunt nişte ţări în care nivelul de trai este foarte bun, dar diferenţa este foarte mare”, a spus ministrul. Pe de altă parte, Câmpeanu a arătat că 78,7% din populaţia angajată cu contract de muncă pe perioadă determinată a acceptat acest tip de contract din cauza faptului că nu a găsit un loc de muncă permanent. Ministrul a atras atenţia şi asupra pregătirii profesionale, arătând că numărul celor calificaţi este din ce în ce mai mic.

Aderarea la UE nu a adus bunăstare

Salariile românilor nu au explodat odată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, în 2007.

Deprecierea leului faţă de moneda europeană, precum şi măsurile de austeritate din ultimii ani au făcut ca salariile românilor să piardă un tempo în faţa celorlalte state din Europa de Est.

Salariul net al românilor a urcat de la 270 euro în ianuarie 2007 la 347 euro în iunie 2012, ceea ce reprezintă un avans de 77 de euro.

Creşterea a fost mai mică decât în toate celelalte ţări din Europa de Est, inclusiv Bulgaria, cu toate că diferenţele salariale faţă de Cehia sau Polonia erau mari încă de la momentul aderării noastre la UE.

Bulgarii au pornit în aventura europeană cu un salariu mediu brut de 195 euro, dar au ajuns în prezent la un nivel de 385 euro, cu aproape 200 de euro peste cel din ianuarie 2007, benefiicind şi de avantajele consiliului monetar. În timp ce românii au câştigat doar 10 euro la salariu în prima jumătate a anului 2012, în Polonia salariul mediu a avansat cu 30 de euro de la sfârşitul anului trecut. Bulgarii au câştigat aproximativ 18 euro în primele şase luni ale anului.

Cele mai mari salarii ale românilor au fost înregistrate în sectorul financiar- bancar, cu o medie brută de 1.275 euro, în timp ce la bulgari cel mai bine plătiţi sunt informaticienii (910 euro).

Cele mai mici diferenţe salariale între români şi bulgari au rămas în domeniile bugetare, în special în sănătate şi educaţie.

Salarii medii Europa de Est (iunie 2012, sume brute)

Bulgaria – 385 euro (creştere de 190 euro faţă de 2007)

România – 480 euro (creştere de 110 euro faţă de 2007)

Polonia – 886 euro (creştere de 210 euro faţă de 2007)

Cehia – 920 euro (creştere de 166 euro faţă de 2007)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Au furat 278 de oi la Foggia, doi români arestaţi

Sex contra droguri, confesiunile unei românce din Londra