Menu
in

Cu banii din 2008 pe o garsonieră, în prezent cumperi un apartament de trei camere

Bugetul alocat de un român pentru achiziţia unei garsoniere în urmă cu şase ani este suficient în prezent pentru a cumpăra un apartament nou cu trei sau patru camere sau chiar a unei case la curte, în urma scăderii preţurilor de la declanşarea crizei financiare.

„Înainte de perioada de recesiune economică, 60.000 de euro era o sumă modestă pentru cumpărarea unei locuinţe într-unul din centrele regionale ale ţării. În martie 2008, moment de vârf pentru piaţa rezidenţială autohtonă, aceasta permitea doar achiziţia unei garsoniere în marile oraşe – şi nici măcar atât în Bucureşti.

În ultimii şase ani însă, lucrurile s-au schimbat radical. La ora actuală un asemenea buget este suficient chiar pentru cumpărarea unui apartament nou cu trei sau patru camere sau a unei case la curte”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar imobiliare.ro.

Astfel, potrivit ofertelor listate pe portal, în Bucureşti, în martie 2008, preţul mediu cerut pentru o garsonieră era de circa 82.000 de euro, iar al unui apartament cu trei camere urca la 123.000 de euro.

Astăzi însă, cu suma de 60.000 de euro pot fi găsite cu uşurinţă locuinţe vechi cu trei sau chiar camere în aşa-numitele cartiere „muncitoreşti” (Titan, Drumul Taberei, Crângaşi etc.). În Militari, spre exemplu, o unitate locativă cu patru camere şi o suprafaţă utilă de 75 de metri pătraţi, construită în anul 1970, are un preţ de 60.000 de euro.

Deşi la începutul lui 2008 suma de 60.000 de euro era una derizorie pentru segmentul rezidenţial nou, în prezent oferta pe această categorie este una consistentă, chiar şi în Bucureşti. Un asemenea buget este suficient pentru achiziţia unui apartament cu două sau chiar trei camere în zone precum Berceni, Colentina, Drumul Taberei, Prelungirea Ghencea, Bucureştii Noi, Rahova, Băneasa sau chiar Nicolae Grigorescu.

În Drumul Taberei, spre exemplu, în apropiere de Parcul Moghioroş, un apartament cu trei camere, cu o suprafaţă utilă de 70 de metri pătraţi, are un preţ de 60.000 de euro. Cu 60.000 de euro locuitorii Capitalei au oportunitatea de a achiziţiona chiar şi o casă nou-construită într-una dintre localităţile limitrofe.

Scăderea preţurilor în Braşov a făcut ca în aproape şase ani, cu bugetul pentru o garsonieră să poţi cumpăra apartamente vechi cu trei, patru şi chiar cinci. De asemenea, pe segmentul locuinţelor noi pot fi achiziţionate unităţi locative cu două până la patru camere, şi case la curte.

Situaţii similare se întâlnesc în Cluj-Napoca, Constanţa şi Timişoara.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version