Menu
in

Americanii pun scutul antirachetă la Deveselu, judeţul Olt

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat ieri decizia istorică a României de a accepta pe teritoriul său lansatoare americane de rachete interceptoare care vor fi folosite în cazul unui atac cu rachete cu rază lungă de acţiune dinspre Est înspre Vest.

Aceasta înseamnă participarea directă a României la scutul american antirachetă. România devine astfel o pavăză a Vestului şi unul dintre aliaţii-cheie ai SUA în lume. Aceasta poate însemna un flux masiv de investiţii americane, atrase de garanţiile de securitate astfel create.

Vor fi 24 de lansatoare de rachete interceptoare care vor fi amplasate la Deveselu, în judeţul Olt, lângă Caracal şi la circa 220 km vest de Bucureşti. Spre deosebire de negocierile anterioare când s-a vorbit despre amplasarea în cadrul scutului american antirachetă doar a unui radar de detectare a rachetelor cu rază de acţiune de peste 4.500 km, acordul la care a ajuns CSAT cu partea americană este de amplasare a lansatoarelor de rachete de interceptare.

Aceasta înseamnă că la Deveselu vor fi lansate rachetele interceptoare în cazul în care rachete cu rază lungă de acţiune vor fi lansate spre Europa. În Est dispun de rachete balistice cu rază de peste 4.000 km Rusia, Iran, China, India, Israel şi Pakistan. Rachetele interceptoare distrug rachetele balistice în aer, înainte de a-şi atinge ţinta.

Cheltuielile pentru realizarea sistemului de apărarea antirachetă vor fi suportate de SUA şi, potrivit subsecretarului de stat Ellen Tauscher, care s-a aflat la Bucureşti, se ridică la 400 de milioane de dolari plus 20 de milioane de dolari anual pentru operare. Vor exista şi costuri suportate de România pentru amenajarea bazei şi pentru asigurarea securităţii acesteia. Traian Băsescu a dat asigurări speciale că scutul nu este îndreptat împotriva Rusiei, fostul aliat al României între 1945 şi 1990. Preşedintele a anunţat că la Deveselu vor ajunge 200 de soldaţi americani, dar numărul lor ar putea creşte la 500.

O altă decizie majoră luată de CSAT a fost aceea de a permite SUA să folosească aeroportul Mihail Kogălniceanu şi portul Constanţa pentru tranzitul trupelor americane înspre Irak şi Afganistan şi din aceste ţări spre Europa. Doar în Irak SUA au 150.000 de militari. Decizia americanilor de a implica România în construirea scutului şi decizia României de a accepta reprezintă una dintre cele mai importante hotărâri din istoria relaţiilor România-SUA. Decizia de instalare a scutului american ar putea impulsiona puternic şi relaţiile economice. Printre cele mai mari companii americane prezente în România sunt Ford (auto), Procter&Gamble (bunuri de consum), Smithfield (carne), Cargill (cereale) sau Intel (IT).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version