Menu
in

Depopulare masivă în România în ultimii 30 de ani. Cine ne va plăti pensiile

Populația României a scăzut cu patru milioane de locuitori din 1990 și până în prezent. Cauzele care au dus la această depopulare masivă sunt emigrările masive către Occident, dar și scăderea constantă a natalității.

În 2020 s-au născut puțin peste 160.000 de copii, cel mai mic număr din 1967 și până în prezent. Dacă ne uităm în urmă, la anul 1990 când au fost peste 300.000 de nașteri, vedem că natalitatea a scăzut dramatic. Pandemia a mai schimbat puțin lucrurile, astfel că în primele opt luni ale lui 2021 numărul de bebeluși a crescut ușor. Specialiștii se așteaptă ca până la finalul anului să avem un total de 200.000 de nou născuți.

Italia în declin demografic: fără străini, teritorii întregi riscă depopularea

„Pentru femei, în ultimele 2 decenii au crescut oportunitățile de educație și profesionale. Femeile stau mai mult în sistemul educațional, iar acest lucru a determinat o amânare a vârstei la care ele decid să procreeze”, afirmăcercetătorul Alina Botezat.

Acesta e unul dintre motivele pentru care femeile decid să devină mame la vârste mai înaintate.

Copilul nu mai este prioritar în viața de familie, afirmă sociologii.

„Copilul  fost detronat de venituri mai mari, un nivel de trai mai ridicat, poziții profesionale foarte ridicate și bine plătite și care cer sacrificii în materie de timp și energie”, a declarat şi Vasile Ghețău, director Centrul de Cercetare Demografică, Academia Română, conform Digi24.

Mai bine de jumătate dintre cuplurile de la noi din țară au un singur copil.

Depopularea masivă din ultimii 30 de ani are deja efecte negative în câmpul muncii. Există un deficit de angajați, iar cele mai afectate domenii sunt HoReCa și construcțiile. Problemele nu se opresc aici.

„Sistemul de pensii este finanțat din contribuțiile celor care lucrează în acest moment. În condițiile în care avem o paritate între persoanele active care plătesc și numărul de pensionari, acest procent nu permite creșteri ale pensiilor”, spune economistul Emilian Duca.

România este țara unde 10 salariați susțin 9 pensionari. Ideal și sustenabil ar fi ca raportul să fie de 4 lucrători activi la un singur pensionar. Dacă acest scenariu nu va deveni realitate, în 2030, bugetul nostru de pensii nu va mai putea susține plățile către seniori.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version