in

Despăgubiri de 1 milion de euro, cerute de rudele unui pacient ucis în incendiul de la spitalul din Piatra Neamţ

Familia unuia dintre pacienții care au murit în incendiul de la secţia de terapie intensivă de la spitalul din Piatra Neamţ a dat în judecată spitalul și solicită despăgubiri de 1.000.000 de euro.

„Având în vedere faptul că în urma săvârșirii infracțiunii părțile vătămate, respectiv fiul și soția victimei, solicită obligarea părților ce vor fi găsite vinovate la plata de daune de natură morală, înțelegem să ne constituim cu titlu de parte civilă pentru suma de 1 milion de euro, împărțiți în mod proporțional cu titlu de daune morale și materiale”, se arată în plângerea penală depusă de rudele pacientului la Parchetul de pe lângă ÎCCJ.

Firma de avocatură Cuculis și Asociații face o paralelă între incendiul de la Colectiv şi cel de la spitalul din Piatra Neamţ şi spune că la fel ca în cazul victimelor din club, şi medicii legişti au stabilit ca principală cauză a decesului pacientului T.I Insuficienţă Renală Acută (IRA).

„Observăm aici, ca și în cazul Colectiv, că avem o insuficiență organică multiplă, ceea ce duce cel puțin rezonabil la concluzia că moartea lui T.I. s-a datorat expunerii la fum și foc, provenit din secția ATI a spitalului Piatra Neamț”, se arată în plângerea penală.

Pacientul se afla internat în spitalul din Piatra Neamț din 5 noiembrie, după ce a fost dignosticat cu Covid-19. Acesta a fost mutat pe secția de ATI, unde a avut loc tragedia, cu doar câteva ore înainte de izbucnirea incendiului.

Secţia, încuiată cu cheia

Avocații familiei pacientului cer procurorilor să investigheze informațiile potrivit cărora secția ATI ar fi fos încuiată cu cheia, „lucru care a zădărnicit și mai mult salvarea celor ce se aflau în acest salon”. 

Persoanele decedate se aflau internate în secția ATI pentru a fi salvate, pentru a li se administra un tratament de salvare a vieții și veniseră la spital ca ultimă pârghie pentru a se agăța de viață, transmit avocații familiei îndoliate.

De asemenea, respectarea unor restricții draconice cu privire la accesul în secțiile ATI, care în condiții normale ar fi trebuit să fie liber pentru aparținători, a slăbit pe de-o parte capacitatea de a fi prezentă familia lângă bolnav, ceea ce ar fi trebuit să crească nivelul de securitate și agilitate atât a sistemului cât și a personalului.

„Ori în condițiile date, nu doar că se observă că acest lucru era tocmai invers și anume ușile saloanelor erau închise sub cheie, deși nu ne putem imagina ce s-ar fi întâmplat dacă un pacient ar fi intrat în stop respirator? Era necesară spargerea ușilor dacă s-ar fi pierdut cheia? Ori pierderea minutelor pentru deschiderea acelor uși ar fi putut să facă diferența dintre viață și moarte? Practic, aceste aspecte ridicate, conturează și ipoteza pe care și-o pot creea rudele persoanelor decedate, ce s-ar fi întâmplat dacă ușa nu era închisă? Poate aceștia s-ar fi putut salva sau cel puțin o parte dintre ei despre care știm că s-au târât efectiv până la ușă pentru a scăpa de foc”, mai scrie în plângerea penală.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Nenorocire în Italia, număr uriaș de decese, astăzi 853 de morți

A lucrat 15 ani la Milano, dar s-a săturat să trăiască printre străini. A decis să revină în ţară și a deschis o afacere „ca acasă”