in

Doi soldaţi români au fost ucişi în Afganistan

Doi militari români, membri ai Grupului naval de forţe pentru operaţii speciale, au decedat, ieri, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, pe timpul executării unei misiuni de luptă în estul Afganistanului.

Este vorba despre maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, în vârstă de 28 de ani, care se afla la a doua misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2006. El era decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO article V şi cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.

Al doilea militar ucis este plutonierul Adrian Postelnicu, în vârstă de 34 de ani. El era la prima misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2009. Postelnicu era decorat cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.

Militarii români din Forţele pentru operaţii speciale acţionează în cadrul ISAF, în zona de est a Afganistanului.

Cei doi soldaţi se aflau într-o misiune de patrulare, în jurul orei 22:00, ora României, când a avut loc explozia. Militarii au fost transportaţi la spital cu un elicopter de evacuare medicală, însă, în jurul orei 23:00, ora României, ca urmare a rănilor deosebit de grave, au decedat.

Cei doi militari căzuţi la datorie în Afganistan au fost avansaţi post-mortem şi propuşi spre decorare cu Ordinul Naţional „Steaua României” de ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Astăzi, la ora 14.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional au fost organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei doi eroi.

Preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi Ministerul Afacerilor Externe au exprimat condoleanţe şi solidaritate cu familiile victimelor. Şi Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a transmis un mesaj de condoleanţe: „Am aflat cu profundă tristeţe despre moartea maistrului militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa şi a plutonierului Adrian Postelnicu (…). Atât personal, cât şi în numele Statelor Unite ale Americii, vreau să transmit condoleanţe familiilor şi prietenilor, precum şi camarazilor lor de arme”, a declarat Duanne Butcher, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti.

Până în prezent, 25 de militari români şi-au pierdut viaţa şi alţi 71 au fost răniţi în Afganistan. Primul efectiv de militari români a ajuns în Afganistan în ianuarie 2002. Cei 405 militari care au ajuns în Afganistan în 2002 au făcut parte din prima prima acţiune de luptă a Armatei Române în afara frontierelor naţionale după cel de-Al Doilea Război Mondial.

La sfârşitul lunii iunie, anul acesta, România mai avea aproximativ 1.500 de militari în Afganistan. Potrivit planului de retragere decis anul trecut la summitul de la Chicago, până la începutul anului viitor vor mai fi aproximativ 1.000 de oameni în Afganistan, majoritatea ofiţeri de instrucţie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Transplantul de rinichi suferit de Alexandru Arşinel s-a transformat într-un scandal naţional

„La situazione politica non è buona”