Menu
in

Furate din Italia! Mafia microbuzelor cu seria șasiului modificată și numere de înmatriculare false, două autovehicule descoperite la Suceava

Două microbuze marca Mercedes Sprinter, furate din Italia, au fost oprite în trafic de polițiștii de frontieră din Suceava. Cele două autovehicule circulau pe drumul european 58, care face legătura între Ardeal și Moldova, în zona localității Trei Movile.

Cele două mașini, conduse de persoane din județul Suceava, au fost oprite în toiul nopții și conform plăcuțelor de înmatriculare figurau că erau din Slovacia și Polonia. Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că cele două microbuze erau semnalate ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Italia, scrie Monitorul de Suceava

Mai mult, cele două microbuze aveau seria șasiului modificată, iar numerele de înmatriculare aparțineau altor autovehicule.

Polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de tăinuire, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. Cele două microbuze, în valoare totală de 147.000 de lei,au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version