Menu
in

Geoană, executat politic: dat afară din PSD şi revocat de la şefia Senatului

Zile negre pentru cariera politică a lui Mircea Geoană. Dacă marţi, 22 noiembrie, Consiliul Executiv Naţional al PSD a votat excluderea acestuia din partid, o zi mai târziu, miercuri, 23 noiembrie, Geoană a fost revocat din funcîia de preşedinte al Senatului.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost exclus din PSD în urma deciziei luate în CExN, cu 50 de voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi trei abţineri.

Mircea Geoană, a declarat după decizia CExN, că PSD nu se va reforma câtă vreme va fi condus din umbră de Ion Iliescu şi Adrian Năstase, el precizând că Victor Ponta este o marionetă a acestora, „cu apucături tiranice şi o lipsă teribilă de caracter”

La finalul execuţiei, Mircea Geoană s-a declarat resemnat: „Este o decizie profund nedreaptă. În PSD domneşte o mentalitate bolşevică, cine are altă părere trebuie exclus”, a spus Geoană, la sfârşitul şedinţei.

Împărţiţi în două tabere, social-democraţii au încercat până în ultima clipă fie să-l determine pe Mircea Geoană să cedeze şefia Senatului vicepreşedintelui Ioan Chelaru, fie să recurgă la un armistițiu şi să „închidă” ochii la scăpările din ultima vreme ale preşedintelui Senatului. Indiferent de tabăra în care s-au poziţionat, însă, social-democraţii n-au reuşit să-l determine nicicum pe Mircea Geoană să renunţe la fotoliul de la Senat.

“Excluderea lui Micea Geoană nu a fost ceva ce mi-am dorit”, a replicat preşedintele PSD, Victor Ponta, adăugând că a fost o hotărâre grea, pe care ar fi vrut să nu o ia, dar că este vorba despre o despărţire „pentru moment”. Întrebat de ce temporară, Ponta a răspuns că orice fel de politician care doreşte înlăturarea actualei puteri poate fi aliat al PSD.

Geoană, vorbe grele pentru conducerea partidului

„Domnul Iliescu este o piază rea pentru acest partid. Acest om nu se poate transforma. Băsescu a ajuns preşedinte pe mâna lui Iliescu. Nu mă despart din partid. Nu mă despart de membri, de votanţi. Rămân fidel ideilor mele politice, dar nu pot fi în compania unor oameni care nu au un minim de respect să spună pentru ce sunt acuzat. Nici astăzi nu ştiu”, a spus Mircea Geoană.

Surse din Comitetul Executiv Naţional al PSD au declarat că Mircea Geoană le-a reproşat, în timpul şedinţei, lui Ion Iliescu şi lui Adrian Năstase că îl „girează” pe Victor Ponta în tentativa acestuia de a-l exclude din partid.

Adrian, acum văd că îl girezi pe Victor, dar la Congres (din 2010 – n.r.) ţi-a fost frică să te bagi cu Ponta”, i-a spus Geoană lui Năstase, potrivit surselor menţionate.

Ion Iliescu: Geoană a fost de o obrăznicie fără margini

Preşedintele fondator al PSD l-a atacat dur pe exclusul Mircea Geoană.

„Acest om nu a învăţat nimic, a intrat în partid fără să ştie ce e ală partid, a primit funcţii în stat, fără să aibă experienţa necesară, el a contribuit şi la pierderea din 2004, când a spus că nu avem nevoie de voturile PRM. Şi în 2009. Nu lui i se datorează cele 5 milioane de voturi, au fost rodul muncii harnice a unei armate de militanţi. Nu a explicat nici acum motivaţia mersului în noapte la Vîntu. A pierdut alegerile în partid şi îşi permite asemenea obrăznicii. Cei care pleacă îşi merită soarta. Eu sper ca din contră să câştigăm şi în plan politic şi în plan moral. Eu nici nu vroiam să iau cuvântul, dar pentru că el a fost de o obrăznicie fără seamăn, i-am spus ce aveam de spus”, a declarat Ion Iliescu, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD.

Geoană, mazilit şi la Senat

Geoană nu mai este președintele Senatului. La finalul unei şedinţe tensionate, plenul acestei camere a decis, cu 112 voturi pentru, 2 împotrivă și cinci abțineri revocarea acestuia din funcție.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a ţinut să asigure că, şi în această situaţie de revocare, propunerea partidului pentru înlocuitorul lui Geoană a rămas senatorul Titus Corlăţean.

„În conformitate cu statutul deputatului şi senatorului, un senator care şi-a pierdut sprijinul politic, pierde de drept funcţia. Noi am înregistrat la secretariatul Senatului decizia comitetului executiv de aseară. Domnul Geoană nu mai este preşedintele Senatului şi am cerut convocarea biroului permanent al Senatului pentru a se proceda conform regulamentului. Să fie numit unul dintre vicepreşedinţi care să conducă şedinţa şi să se procedeze la alegerea unui nou preşedinte. Propunerea PSD şi a USL este Titus Corlăţean. Se va supune la vot şi astăzi va fi ales preşedinte al Senatului. Probabil că cei de la Putere îl vor propune pe Filip”, a declarat miercuri, 23 noiembrie, Victor Ponta.

La rândul său, Mircea Geoană a declarat la finalul şedinţei extraordinare a Biroului Permanent al Senatului, că demersul social-democraţilor de a-l revoca din funcţia de preşedinte al Senatului este o dovadă de ‘cretinism politic’ sau de ‘blat politic’ între conducerea PSD şi reprezentanţii Puterii pentru ca a doua funcţie în stat să revină PDL-ului sau UDMR-ului.

Ce greşeli a făcut Geoană

Mircea Geoană a agitat în ultima vreme spiritele în PSD. L-a criticat dur pe preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, apoi, la câteva zile după valurile provocate de această ieşire, Mircea Geoană s-a autopropus drept candidat USL la prezidenţiale, deşi liderii Opoziţiei anunţaseră că au bătut palma pe varianta Crin Antonescu preşedinte, Victor Ponta premier. Mai mult, Geoană şi-a programat o vizită în Statele Unite după ce aflase că Antonescu şi Ponta au pregătit un demers similar.

Geoană a declarat, recent, că nu exclude o nouă candidatură la alegerile prezidenţiale, în urma unei competiţii în PSD şi că Ion Iliescu are o „răutate adunată în timp”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version