Menu
in

Impozitul pe gospodărie din România, nu ți se va aplica DACĂ AI REZIDENȚA FISCALĂ ÎN ITALIA

Foarte mulți cititori din Italia ne-au cerut informații despre impozitul pentru gospodărie. De precizat încă de la început că proiectul, publicat de Ministerul Finanțelor, este momentan în lucru și urmează să fie dezbătut public. Pentru a se aplica, acesta va avea nevoie de aprobarea Guvernului sau a Parlamentului și de apariția în Monitorul Oficial.

În forma propusă, în cazul persoanelor care lucrează sau locuiesc în Italia și care și-au mutat rezidența fiscală în această țară, lucrurile sunt simple: vor plăti taxe doar pe teritoriul Italiei. În cazul cetățenilor români care lucrează în Italia și nu și-au mutat domiciliul fiscal în Italia, veniturile obținute de aceștia vor fi impozitate de către statul român. Ei pot evita plata acestui impozit, dar și a altor taxe, prin schimbarea rezidenței fiscale, scrie avocatnet.ro.

 


Gospodăria poate fi definită ca un grup de persoane (indiferent de numărul lor) înrudite sau nu, care au un patrimoniu comun pe care îl administrează împreună din punct de vedere economic și financiar.

S-a dat publicității o listă cu câteva exemple de gospodării, din care amintim:

  • o familie compusă din doi soți și copiii lor;
  • o familie compusă din doi soți și copiii lor, dar și bunicii;
  • o familie compusă din soți, frați, copii și bunici care locuiesc în aceeași casă și au un patrimoniu comun;
  • un singur adult care trăiește din venituri proprii;
  • doi parteneri, necăsătoriți, care decid să aibă un patrimoniu comun.

Nu este obligatoriu ca toți membrii gospodăriei să locuiască permanent în aceeași casă. Sunt și situații deosebite, cum este cazul elevilor sau studenților care locuiesc, o perioadă mare dintr-un an, în altă localitate, în centre universitare.

În ce constă impozitul pe gospodărie

Acest sistem de impozitare global a mai fost aplicat până în 2005. Acum se dorește revenirea la el, sub forma impozitului pe gospodărie. Se va aplica de la 1 ianuarie 2018, dar prima declarație fiscală va fi depusă un an mai târziu, în 2019 și presupune o impozitare cu 10% a veniturilor din gospodărie. Angajatorul nu va mai reține la salariu 16% cum este în prezent. Ministrul muncii a precizat că declarația fiscală va fi completată de un consultant fiscal la care este arondată gospodăria. Ea va trebui depusă de un reprezentant al gospodăriei.

Toate veniturile lunare mai mici de 2.000 lei pentru salariaţi, pensionari sau cei cu activităţi independente vor beneficia de impozit 0%. Pentru diferenţa care depăşeşte 2.000 lei/lună, pentru salariaţi, pensionari sau cei cu activităţi independente, se va aplica un impozit de 10%.

Impozitul se plătește o dată pe an, în luna mai a anului următor. Nu sunt impozitate veniturile care în legislația actuală sunt scutite e impozit.

Deduceri

Celebrele DEDUCERI sunt calculate astfel: din veniturile gospodăriei sunt scăzute contribuțiile aferente salariilor. Ce rămâne este suma la care se va calcula impozitul de 10%. Din această bază de impozitare se scad deducerile acordate conform legii. Din suma rămasă, dacă este mai mică de 2.000 de lei nu se aplică impozit, dacă este mai mare se aplică 10%.

Iată și deducerile: 1.600 de lei pentru fiecare copil din familii cu venituri sub 5.000 de lei, 1.200 pentru fiecare copil din familii cu venituri între 5.000 și 10.000 de lei, abonamente medicale din sistemul privat, taxe de școlarizare pentru copii, cheltuieli pentru renovare, reabilitare termică, construcție locuințe, asigurări de bunuri sau viață, cheltuieli cu hrana sau îmbrăcămintea. Dacă nu sunt interesați să deducă cheltuielile, membrii gospodăriei nu sunt obligați să păstreze bonurile.

Ce nu se impozitează

  • costul telefoanelor
  • abonamente telefonice, cartele și convorbiri efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu
  • ajutoarele pentru dispozitive medicale acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane
  • hrana acordată de angajatori angajaţilor
  • cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia persoanelor cu rol de reprezentare a intereselor publice, a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării
  • contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi privind sănătatea şi securitatea în muncă, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament
  • cheltuielile de transport şi cazare primite de salariaţi pe perioada delegării/detaşării în ţară sau străinătate.
  • veniturile din dividende ar putea fi scutite de la plata impozitului pe venit.
  • veniturile realizate din deţinerea şi transferul instrumentelor financiare care atestă datoria publică a statului, precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale.

Românii din străinătate, căutați de Fisc. Diaspora, țința proiectului Gospodăria Fiscală

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version