in

Infractorii români au migrat în UE

România exportă de ani buni infractori în Occident. De la cerşetori agasanţi şi simple furtişaguri până la jafuri, violuri şi crime cutremurătoare, toate au efecte, de multe ori devastatoare, pentru majoritatea românilor care muncesc cinstit în ţările vestice sau pentru cei care călătoresc.

În doar patru ani de când România şi Bulgaria s-au integrat în Uniunea Europeană, infracţiunile comise de cetăţenii europeni străini intraţi în Marea Britanie s-au triplat, ajungând ca tribunalele britanice să condamne, lunar, 2.750 de persoane.

Românii se află pe locul doi în rândul cetăţenilor europeni condamnaţi în 2010 pentru infracţiuni comise în Regat. De asemenea, ministrul de Interne francez, Claude Gueant, declareă că numărul infractorilor români din Paris a crescut cu aproape 90% în ultima perioadă.

Tabloidul Daily Mail, al doilea cotidian britanic din punct de vedere al audienţei, cu 2,1 de milioane de exemplare difuzate zilnic, îi cere, pe un ton imperios, premierului David Cameron să organizeze un referendum prin care naţiunea să se exprime pentru „redobândirea suveranităţii pierdute în urmă cu aproape 40 de ani”.

Daily Mail susţine că Marea Britanie poate profita de criza euro, pentru a-şi exercita dreptul de veto în legătură cu măsurile preconizate pentru combaterea crizei şi care ar presupune o nouă modificare a constituţiei europene.Tabloidul îşi motivează solicitarea cu creşterea criminalităţii în rândul europenilor din Marea Britanie, după aderarea României şi Bulgariei la UE. „În doar patru ani de când România şi Bulgaria s-au alăturat UE, infracţiunile comise de cetăţeni străini în Marea Britanie sunt de peste trei ori mai numeroase, 2.750 de condamnări fiind pronunţate în fiecare lună”, îşi începe cotidianul argumentaţia.

Doar că aceasta nu rezistă la un simplu calcul comparativ. Conform statisticilor publicate de The Telegraph (principalul cotidian din segmentul presei de calitate din Marea Britanie), în prima jumătate a anului 2007 (anul aderării României şi Bulgariei), cetăţeni din şapte state europene, aflate în top 20 al ţărilor care au furnizat infractori în Marea Britanie, au cumulat 7.224 de infractori (1.204 în medie lunară). Polonia ocupa primul lor în top 20, cu 2.310 infractori, iar România locul 5, respectiv locul 3 între ţările UE, cu 1.087 de infractori (181 în medie lunară).într-o statistică mai nouă, preluată şi de Daily Mail de la The Telegraph, se arată că, în decursul anului 2010, numărul infracţiunilor comise de cetăţeni proveniţi din rândul tuturor celor 27 de state europene se cifrează la 27.056, adică 2.255 în medie lunară.

Aşadar, nu putem vorbi nici măcar de o dublare a numărului de infracţiuni şi (atenţie!) asta prin raportare la 27 de state vs 7 state în urmă cu 4 ani. Pe de altă parte, criminalitatea europeană din Marea Britanie a scăzut, în 2010, faţă de 2009, când s-au soluţionat 27.379 de infracţiuni.E drept, anul trecut, România a urcat pe poziţia a doua din punct de vedere al numărului infracţiunilor comise în Marea Britanie de cetăţeni europeni, dublându-se numărul cetăţenilor români condamnaţi, în medie lunară. însă, la fel de adevărat este că numărul emigranţilor români în Marea Britanie s-a triplat, faţă de anul 2007, de la circa 20.000, la peste 60.000. Pe de altă parte, comparând cifrele imigranţilor insulari proveniţi din ţări UE, cu numărul infracţiunilor comise de persoane din rândul acestora, se obţin procente asemănătoare, indiferent de naţiune. Cu alte cuvinte, nu se poate afirma sau sugera, fără a jigni gratuit, că românii din Marea Britanie sunt mai infractori decât alţi europeni.

Franţa ia măsuri

Ministrul francez de interne, Claude Guéant, declară că lupta contra delincvenţei şi imigraţiei clandestine româneşti este una dintre priorităţile sale, potrivit cotidianului „Le Parisien”. Cetăţeni români, organizaţi în reţele extrem de perfecţionate, conduse de capi ai mafiei, au crescut îngrijorător numărul infracţiunilor, în ultimele sătpămâni, la Paris, în regiunea Ile-de- France, şi, într-o mai mică măsură la Marsilia şi Lyon, a explicat ministrul.

Autorităţile franceze colaborează cu cele române pentru rezolvarea acestei probleme, în prezent 14 poliţişti români fiind detaşaţi în Franţa. Scopul este anihilarea capilor reţelelor respective, care se află în România, explică ministrul francez.

Repatrierea infractorilor

În primele şapte luni ale anului 2011, au existat 4.800 de români au fost reţinuţi de poliţiştii din Paris, faţă de 2.500 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ceea ce înseamnă o creştere de 90%, spune Gueant. Aproape 1.200 de români au fost deja deferiţi justiţiei, anul acesta. El susţine că români reprezintă unul din 10 infractori în capitala franceză. „Aproape jumătate dintre infractorii români sunt copii sau adolescenţi, uneori în vârstă de 12 sau 13 ani, a precizat oficialul. Ei sunt forţaţi să facă acest lucru şi trebuie să dea, în fiecare zi, între 70 şi 100 de euro celui care l-a trimis pe stradă, spune Gueant.

Principala măsură anunţată este repatrierea minorilor infractori în România.

„Instalarea unui magistrat de legătură român, aici, la Paris, în câteva săptămâni, ne permite să organizăm repatrierea minorilor infractori spre ţara lor. Dacă aceştia au părinţi în Franţa, vor fi predaţi părinţilor înainte de a fi repatriaţi, iar dacă nu avem cunoştinţă despre prezenţa părinţilor lor pe teritoriul francez, minorii vor fi încredinţaţi serviciului de protecţie a copilului din România.

Controale mai stricte

Ministrul a mai anunţat şi creşterea securităţii la punctele de frontieră, în aeroporturi, gări şi autogări cu linii internaţionale, o colaborare mai bună cu judecătorii şi cu serviciile de anchetă româneşti, pentru confiscarea bunurilor ilicite ale şefilor mafiei. El a anunţat, la final, şi semnarea unei noi legi pentru stoparea cerşetoriei pe Champs-Elysées. „Declaraţiile ministrului sunt, din punct de vedere juridic, al legislaţiei internaţionale a drepturilor copilului foarte discutabile, iar din punct de vedere moral sunt şocante”, spune Edouard Donnely, preşedintele asociaţiei Hors la rue, care susţine minorii străini aflaţi la ananghie. Mai mulţi membri ai ONG-urilor sociale din Franţa spun, în acelaşi cotidian, că decizia este una motivată politic, din dorinţa de a se găsi „un ţap ispăşitor”.

Românii, locul întâi la criminalitate itinerantă în Belgia

Românii au fost implicaţi în 28% din cazurile de criminalitate itinerantă comise în Belgia în anul 2010, ei fiind urmaţi de sârbi (7%), bulgari (6%) şi lituanieni (6%), dezvăluie poliţia federală belgiană, citată cotidianul La Derniere Heure, preluat de Agerpes.

”În ultimii ani, s-a observat că bande organizate de infractori provenind din ţările est-europene se deplasează dintr-o regiune în alta. Ele sunt active timp de două-trei săptămâni în Belgia, după care pot fi regăsite în Germania sau Olanda. Sunt aşadar dificil de urmărit”, explică Tine Hollevoet, purtătoarea de cuvânt a Serviciului federal de poliţie al Belgiei.

Aceste evoluţii se înscriu într-o tendinţă generală de agravare a fenomenului infracţional în anul 2010 faţă de 2009 în Belgia. O concluzie este şi creşterea semnificativă a cazurilor de falsificare a cardurilor de credit (skimming), de la 806 cazuri în anul 2009 la 1.722 anul trecut.

De asemenea, infracţiunile în reţeaua de transporturi din Belgia, mai ales la Bruxelles, s-au înmulţit anul trecut. Cel mai periculos punct din transportul bruxellez este, din acest punct de vedere, Gare du Midi, de unde pleacă şi sosesc şi trenurile internaţionale Eurostar şi Thalys. în plus, în Gara Centrală din Bruxelles, tranzitată zilnic de 140.000 de persoane, criminalitatea a crescut cu 15,7% în anul 2010 faţă de cel anterior.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Electrocutat la 66.000 de volţi pe schelă, patronul denunţat

Giorgio Napolitano înainte de vizita la Bucureşti: Românii din Italia “susţin economiile noastre”