Vasi Rădulescu este un medic tânăr care tratează pacienții prin acte medicale și vorbe liniștitoare. Când are timp, de regulă târziu în noapte, scrie ca o formă de contragreutate pentru activitatea de multe ori dură și plină de uzură din fiecare zi.
Presa titrează tot mai des despre exodul medicilor, despre secţii ale spitalelor din ţară închise din lipsă de specialişti. Cum se resimte această situaţie din interiorul sistemului?
«Mi-e greu să mă pronunț per ansamblu, având numai experiența capitalei, unde există din fericire destui medici, fie că vorbim de specialiști sau rezidenți. Din ce am văzut până acum, pleacă foarte mulți însă. Sunt studenți care termină medicina aici și nici măcar nu iau în calcul rămânerea în țară, plecând în Franța, Germania, Anglia sau alte țări în care consideră că pot face performanță, pot câștiga mai bine și pot duce vieți mai frumoase. Sunt rezidenți care încep aici și pleacă pentru un stagiu afară; gustând din experiența aceea, mulți nu mai vor să se întoarcă. Sunt rezidenți care termină pregătirea aici și nu-și găsesc post potrivit pe nicăieri, considerând că provincia ar fi o decădere profesională, privatul nu ar asigura un trai relativ decent iar statul nu prea scoate posturi, mai ales în spitalele mari din București. Scoatem cei mai mulți absolvenți de medicină și exportăm cei mai mulți medici, bucurând realmente statele europene din vest și întristându-ne pe noi.»
Aţi rămas în ţară. Care este întrebarea potrivă: De ce? Sau pentru cât timp?
«Sunt potrivite ambele întrebări. De ce? Aparent din naivitate. Fac parte din generația naivilor care mai cred în schimbare, care speră că lucrurile se vor îndrepta, că sistemul se va îmbunătăți, că spitalele vor fi pline de medici minunați ce vor lucra în condiții optime, pe salarii motivante. În curând voi merge într-un liceu să le vorbesc unor elevi despre medicină; sunt mulți de la biologie care vor să devină medici și mințile le sunt cumva tulburi. Vreau să le spun sincer părțile bune și rele, chiar cu recomandarea de a rămâne în țară. Dacă nu o mână de oameni proaspeți și bine intenționați va aduce schimbarea atât de necesară, atunci cine? A doua întrebare îmi strânge inima. Pentru cât timp? Aș vrea să pot spune că până la sfârșitul carierei de medic, dar cum nesiguranța plutește în orice, nu am de unde să știu. Acum sunt aici. E tot ce contează.»
Ce sistem de sănătate de peste hotare vi se pare cel mai bine pus la punct şi pentru care aţi renunţa la România?
«Franța, Anglia, Germania dețin sisteme bine puse la punct, dar toate au și dezavantaje. Un medic de aici va alege o țară ținând cont de numeroase variabile: oraș, spital, oameni, limbă, salariu. Acestea contează mai puțin pentru un stagiu limitat, dar enorm pentru perspective îndelungate, chiar cu caracter de permanență. Sunt și medici care pleacă, nu se adaptează și se întorc. Eu am refuzat un an de cardiologie în Carcassonne (Franța) pentru că eram implicat în alte proiecte și n-am putut să mă rup de acolo, dar recomand oricui o experiență în afară. Țin constant legătura cu unii colegi plecați și în țările amintite se face o medicină la care noi, momentan, doar visăm. Asta-i realitatea.»
Sunt români care muncesc peste hotare şi revin să se trateze în ţară, având mai multă încredere în medicii români. Paradoxal, cei din ţară blamează serviicile medicale din România şi merg în clinici din străinătate. De ce credeţi că s-a ajuns la această situaţie?
«E un tablou plin de culori. Românii care muncesc în afară se pot trata la medici români și acolo, pentru că majoritatea spitalelor din Franța sau Germania au cel puțin câte un medic român, dar cred că intervine un prag psihologic, o lipsă de coeziune între oameni din civilizații diferite. Evident, în caz de urgențe se vor trata acolo. Pentru investigații în regim de ambulator, mulți preferă să fie văzuți în România, setându-și date compatibile cu revenirea în țară pentru concedii, spre exemplu. Mulți au un medic în ţară, pleacă la muncă afară și revin cu drag la același medic în care au încredere. A doua chestiune atrage un dram de dezamăgire. VIP-urile, politicienii, oamenii cu stare au lansat moda plecării peste hotare, cum ar fi în Austria. Cred că traseele acestea s-au augmentat chiar după problema dezinfectanților diluați, care a scăzut și mai mult încrederea în sistemul nostru de sănătate. E opțiunea fiecăruia, eu nu judec pe nimeni, avem dreptul să ne tratăm unde vrem; un om politic însă ar trebui să dea un exemplu pozitiv tratându-se aici, fără să alimenteze lipsa de încredere. Avem, slavă cerului, spitale bune și medici excelenți.»
Este frumoasă meseria de medic în România? Aveţi vreun regret că aţi ales-o sau a existat un moment când aţi fost pe punctul de a renunţa?
«Regrete nu am. Recunosc, am fost pe punctul de a renunța după numai câteva luni de rezidențiat. Lucram pe o unitate de terapie intensivă de coronarieni, mi se părea foarte greu totul, ajungeam acasă obosit și trebuia să lucrez la alte proiecte pentru a mă întreține, neavând niciun sprijin material din partea părinților. Ușor ușor, lucrurile s-au aranjat. Am depășit acel moment dificil, mi-am pus la punct alte capitole, am îmblânzit o mare parte din cardiologie, am devenit mai stăpân pe mine și am început să mă bucur de fiecare clipă. Culeg povești din spital, întâlnesc oameni fabuloși care se schimbă grozav de la internare până la externare, am colegi care generează atmosfere prietenoase și fac gesturi mărețe în fiecare zi. Cum să mai am regrete?»
Există săptămânal, aproape, câte un scandal major în Sănătate. Credeţi că sunt şanse reale ca lucrurile să se îndrepte? Cum vedeţi sistemul peste zece ani?
«Sistemul nostru de sănătate se peticește într-un loc și se rupe după câteva secunde în altul. Îl cunosc personal și îl apreciez pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu; știu cât de greu îi este acolo și ce așteptări au oamenii de la el, oameni din sistem și oameni din afară, pacienți sau potențiali pacienți. Ne dorim, poate, prea mult și prea repede. Scandaluri vor fi, greșeli vor fi, pentru că sistemul e plin de neajunsuri, de tensiuni, de ură și toate coroborate nasc greșeli. Îmi doresc ca viitorul să ne aducă un om competent în frunte, cu o echipă bună, care să aibă timp să pună la punct multe capitole, apropiind totul de o oarecare normalitate. Eu unul mi-l doresc chiar pe Vlad. Peste zece ani însă nu cred că vom scăpa de plicuri, de lipsuri în medicamente, de alte scandaluri, de ura populației. Sunt și realist, printre altele. Putem însă îndrepta niște protocoale, mecanisme de achiziții, putem elimina din umilințe, putem ridica spitale noi, putem plăti mai bine doctorii.»
Pe lângă fotbal şi politică, românii se „pricep”şi la medicină. Ce le recomandaţi celor care se tratează după Google şi amână foarte mult vizita la medic?
«Pacientul slab informat nu e un pacient ideal. Pacientul foarte bine informat nu e un pacient ideal. Mulți vin la medic cu diagnosticul preluat din lecturări pe site-uri sau pe diverse forum-uri, medicul devenind un fel de second opinion, după Google. Nu exagerez, aceștia sunt puțini. Unii cred că au ce are și vecinul, unii își pun singur diagnostice, alții au încredere în personaje stranii ce nu dețin pregătire medicală și promovează idei nocive. În cazul unui nodul la sân, amânarea poate fi tragică; dacă acolo e cancer și diagnosticul a fost întârziat pentru că anumite voci susțin că mamografia este periculoasă sau că neoplasmul de sân se vindecă oricum de la sine, pacientul are numai de pierdut, putând veni la medic când deja este în stadiu cu metastaze, mult prea târziu. Dreptul la informare este deținut de oricine, dar trebuie să avem grijă de unde ne extragem informațiile, mai ales pe cele medicale. Am colegi care comunică și scriu pe Facebook sau pe blog-uri, făcând-o profesionist, clar, sincer. Ei pot fi surse suficiente pentru o educație medicală excelentă. Iar mersul la medic trebuie să devină ritual, obișnuință, pentru a depista la timp bolile.»
eusuntv.ro este blogul pe care l-aţi crescut frumos şi rapid. Cum va alegeţi poveştile pe care le transmiteţi mai departe şi care au atât de mult succes?
«Scriu povești din spital, încerc să lămuresc niște chestiuni, să informez bine oamenii. Sunt departe de adevărul absolut, care oricum nu există în medicină și nicăieri în alt domeniu, dar încerc să mențin opinii echilibrate. Scrisul pentru mine e și o formă de a genera un oarecare calm în mări proprii destul de agitate, pentru că activitatea de medic e una care naște multă uzură, îndeosebi psihică. Pe lângă subiectele pur medicale, practic narațiunea creativă și cred că orice viață e practic o colecție de povești. Pe multe le văd și le descriu, pe altele le inventez dintr-o suflare.»
Multe dintre scrierile dvs. au legătură cu domeniul în care activaţi. Este scrisul o modalitate prin care vă strigaţi mâhnirea faţă de neajunsurile sistemului?
«În unul dintre articolele mele, “Omul din spatele halatului”, am descris ce înseamnă viața unui medic și cum ar trebui ca empatia să fie și inversă, dinspre pacient. În multe articole am scris despre ură, sentiment pregnant la noi, care mi-ar plăcea să se stingă, pentru că ura atrage alte energii negative ce tensionează în plus o activitate deja complicată. Am recomandat medicilor să nu fie niciodată autosuficienți și să apeleze oricând la colegi mai buni dintr-o specialitate anume, când simt că pierd din mână un caz greu. Sunt chestiuni de bun simț, nimeni nu trebuie să se supere. Important este să învățăm unii de la alții, să ne ajutăm, să fim uniți. Mare lucru: să fim uniți.»
Aţi ales cardiologia şi scriitura, două modalităţi de a „trata” inimile oamenilor. Cât de sănătoase mai sunt inimile românilor, atât la propriu, cât şi la figurat?
«În cardiologie, inima este reprezentată deloc atractiv, cu multiple structuri care se pot altera, de la artere coronare până la valve. Într-o poveste, inima devine simbol, ia acea formă simetrică și gingașă, semnificând iubirea. Cel mai bun răspuns aici vine dintr-un fragment din romanul pe care n-am apucat încă să-l public: “Acest organ, căruia îi spuneți inimă, se pare că este cel care face tic-tac, aici, în piept, unde mi-ați pus mâna. O mână caldă, liniștitoare. Eu credeam că această inimă ne ajută să păstrăm un timp al nostru, interior. Ne alarmează când nu-l folosim cum trebuie, când ne culcăm pe o ureche sau chiar pe amândouă, ne umple cu pasiune când ne culcăm pe urechea celuilalt, ne sperie când zeul-timp curge prea repede, încearcă să ne țină în prezent, ne liniștește când ajungem în ultimele noastre clipe, ne inundă cu tristețe când ne lipsește cineva și zgomotele ei se metamorfozează din tic-tac în dor-dor, un singur zgomot dedublat, unul amestecat de melancolie și suspin.” Textul este o combinație între fizic și metafizic.»
Ce le transmiteţi medicilor români care muncesc în străinătate şi nu îşi doresc să se mai întoarcă niciodată în ţară?
«Fiecare om trebuie să aibă grijă de viața sa. În drumul nostru, alegerile sunt extrem de importante. Unii aleg aparent ușor să plece. Unii pleacă după suferințe teribile. Dacă le e mai bine unde au ajuns, e minunat. Le transmit numai gânduri bune.»
Gabriela Iordan
Cum obții asistență medicală gratuită în străinătate
Italia: cum se obține și cine are dreptul la scutirea de ”ticket sanitario”
