Menu
in

A doua Roşia Montană. 5.000 de oameni au protestat împotriva exploatării gazelor de şist

Peste 5.000 de persoane au participat la un protest organizat în centrul municipiului Bârlad, manifestanţii solicitând blocarea unui proiect care prevede extragerea gazelor de şist în zona de sud a judeţului Vaslui printr-o metodă pe care ei o consideră periculoasă. Este vorba de metoda fracţionării hidraulice, considerată extrem de nocivă pentru mediu înconjurător şi, implicit, pentru populaţie.

Peste 5.000 de persoane au protestat joi, 21 martie, la Bârlad, în faţa primăriei. Manifestanţii au solicitat blocarea unui proiect care prevede extragerea gazelor de şist în zona de sud a judeţului Vaslui. La Bârlad, compania americană Chevron explorează încă rezerva de gaze de şist şi speră să înceapă şi lucrările de exploatare.

La acţiunile de protest au participat reprezentanţi din toate categoriile sociale, de la elevi şi preoţi, până la angajaţi din fabrici şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale. Protestul a avut loc după ce primăria Bârlad a demarat o campanie prin care a cerut ca bârlădenii să îşi dea sau nu acordul pentru exploatrea gazelor de şist.

Peste 20.000 de persoane au semnat că nu vor ca cei de la Chevron să foreze în zona localităţii lor. La protest au participat şi localnicii din comunele învecinate.

„Noi sperăm ca prin această manifestaţie să sensibilizăm Guvernul cu privire la impactul care l-ar avea asupra mediului şi populaţiei acest proiect al extracţiei gazelor de şist. A fost un miting paşnic, la care au participat peste 5.000 de oameni nu numai din Bârlad, ci şi din comunele limitrofe, inclusiv din nordul judeţului Galaţi. Din nefericire, firma Chevron nu a venit până acum să explice populaţiei ce presupune această metodă de extracţie a gazelor naturale, ceea ce-i face pe oameni să fie şi mai sceptici”, a declarat primarul municipiului Bârlad, Constantin Constantinescu.

Chevron, planuri mari în România

La Bârlad, compania americană Chevron explorează încă rezerva de gaze de şist. Pentru a trece la faza de exploatare, dacă va dori acest lucru, Chevron va avea nevoie de mai multe avize, cele cheie fiind în mâinile Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

Oficialii gigantului american au făcut recent un adevărat tur de forţă, întâlnindu-se atât cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, cât şi cu miniştrii Economiei, Lucian Bode, şi Dezvoltării, Cristian Petrescu.

Pe lângă Chevron, au mai câştigat alte patru perimetre Avere Energy (Tria, Băile Felix, Periam şi Biled), situate în vestul ţării, la care se adaugă alte trei ale MOL (Voivozi, Adea şi Curtici), în aceeaşi zonă. Acestea din urmă nu au trecut prin Guvern, fiind blocate pe lanţul de avizare la ministerele Transporturilor şi Justiţiei. Oficialii de la Transporturi trebuie să se asigure că nu trec viitoarele autostrăzi peste zonele respective. De asemenea, şi deţinătorii altor perimetre, precum Petrom, Romgaz şi Sterling Resources, şi-au declarat intenţia de a exploata gaze neconvenţionale.

Exploatarea, deosebit de nocivă

Fracţionarea hidraulică e o metodă de extragerea a gazelor de şist, care presupune pomparea de apă, nisip şi aditivi la mare adâncime, pentru a sparge stratul de rocă şi a elibera gazul. Franţa şi Bulgaria au interzis metoda. Aditivii folosiţi conţin 596 de substanţe chimice, dintre care câteva sunt cancerigene. Exploatarea prin această metodă, spun ecologiştii, ar polua pânza freatică. Compania, în schimb, spune că metoda este una sigură, deoarece puţul de forare va fi bine izolat. „În zona Bârladului s-ar putea suprapune cu nişte cutremure locale datorate înmagazinării de energie la mare adâncime prin acele microseisme dirijate antropic”, spune un geolog care a semnat petiţia împotriva exploatării gazelor de şist.

Cutremure, poluarea apei şi a aerului

Există foarte multe accidente pe care organizaţiile de mediu le citează în privinţa riscurilor. În 2007, un puţ din Ohio insuficient izolat a permis gazului să iasă la suprafaţă, cauzâd o explozie în subsolul unei gospodării, arată GreenPeace. În 2009, în Pennsylvania, în urma operaţiunilor de foraj a fost contaminată pânza freatică. Gazul a migrat câteva mii de metri de la zona de exploatare, afectând alimentarea cu apă pe o zonă de 9 kilometri pătraţi. În plus, fracţionarea a mai cauzat cutremure în zona Blackpool din Marea Britanie. De asemenea, un studiu din decembrie 2011 al Environmental Protection Agency (EPA), agenţia americană pentru protecţia mediului a confirmat că metoda fracţionării este responsabilă pentru poluarea apei potabile în statul american Wyoming. De asemenea, un studiu realizat de Universitatea Cornell a evidenţiat că fracţionarea hidraulică poate duce la degajarea mai multor gaze cu efect de seră chiar decât exploatarea cărbunelui.

Proiect de interzicere a exploatării

Un număr de 10 parlamentari au iniţiat în România un proiect de lege pentru interzicerea fracturării hidraulice. În expunerea de motive ei precizează că metoda este „foarte controversată la nivel mondial” şi a fost interzisă în Franţa, Bulgaria, Irlanda, Africa de Sud şi suspendată în Marea Britanie şi 18 state din SUA. Pe de altă parte, companiile care susţin exploatarea spun că nu se întâmplă accidente dacă totul este făcut corect şi cu respectarea normelor de mediu.

„Gazul de şist este viitorul”

„Gazul de şist este viitorul”, a spus agenţiei AFP preşedintele Agenţiei pentru Resurse Minerale (ANRM), Aexandru Pătruţi. Un raport al Agenţiei pentru Informare în Domeniul Energiei, din Statele Unite, apreciază rezervele de gaze de şist din România, Bulgaria şi Ungaria la 538 de miliarde de metri cubi.

Americanii de la Chevron, pe placul preşedintelui Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre potenţialul economic al exploatării gazelor de şist din România. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că şeful statului a fost vizitat anterior de reprezentanţii grupului petrolier american Chevron, liderul mondial în exploatarea gazelor de şist. Referindu-se la problema exploatării gazelor de şist în România, ministrul Mediului a afirmat că, în prezent, compania Chevron este încă în faza de explorare, „de prospecţiuni”, la nivelul întregii Uniuni Europene.

Directorul pentru România al companiei Chevron, Thomas Holst, a anunţat, la sfârşitul anului trecut, la Bucureşti, că gigantul petrolier american va începe în 2012 forajul în România, în căutarea de gaze neconvenţionale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version