Menu
in

Misiune îndeplinită! Medicii români în Italia s-au întors acasă și au adus materialele donate de Papa Francisc

Cei 15 medici si asistenți români, care timp de două săptămâni i-au ajutat pe colegii de la un spital din Lombardia la tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus și-au încheiat misiunea și s-au întors în țară. 

Medicii şi asistenţii români care au luptat împotriva noului coronavirus în Italia s-au întors în ţară, sâmbătă după-amiază. Aceștia au fost întâmpinaţi, la aterizare, de Ludovic Orban şi de Raed Arafat.

„Am ţinut în mod special să fiu prezent aici la revenirea în ţară a formidabilei echipe de medici, asistente care în mod voluntar au lucrat în Italia o perioadă de 17 zile şi prin solidaritate au fost alături de cadrele medicale din Italia şi de pacienţii italieni în bătălia contra COVID-19. Le transmit respectul, aprecierea mea şi le mulţumesc enorm pentru faptul că au transmis o imagine extrem de frumoasă despre România, nu numai în Italia, ci la nivel european. Îi felicit şi le doresc succes în carieră”, a spus premierul Ludovic Orban.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/uite-trenul-nu-e-trenul-ministrul-boda-spune-ca-nu-exista-niciun-acord-cu-austriecii-pentru-coridorul-feroviar-de-la-timisoara-la-viena/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version