in

Mort cu zile aşteptând salvatorii. În România, ambulanţa vine doar dacă eşti spălat şi nebăut

Un bărbat de 62 de ani din Iaşi a murit cu zile, deoarece ambulanţa a ajuns abia la 22 de minute după primul apel dat de o persoană care a asistat la momentul când acesta a căzut pe stradă. Moartea bărbatului a stârnit revolta oamenilor şi este investigată de autoriăţi.

Gabriela Onofrei, tânăra care l-a văzut cum se prăbuşeşte, a sunat la 112, dar spune că operatorul i-a pus atât de multe întrebări, încât echipajul de salvare a întârziat foarte mult. Dialogul cu operatorul serviciului de urgenţă 112 este şocant:

„Eu (Gabriela Onofrei – n.r.): A cazut în cap, nu mișcă… veniți repede… vă rog!

Vocea1 din telefon: Spuneți-mi… e caz social? Pare om al străzii?

Intrebarea mea: Cum adică?

Vocea1 din telefon: Adică, e curat? Pare alcoolizat?

Încep să investighez masa enormă și prăbușită din fața mea. Omul, cam la 60 și ceva de ani, nu avea noroi nici sub unghii, nici pe ghete…

Eu: E curat, pare om de la țară venit la oraș…”

Apoi, tinerei i s-a făcut legătura cu Salvarea, reluând dialogul halucinant şi cu dispecerii de aici.

„Am fost întrebată cu privire la faptul că persoană este caz social, dacă e murdar, alcoolic sau alte chestiuni de acest gen. Am spus că este o persoană curată şi are nevoie de ajutor, serviciul de ambulanţă a început să întrebe acelaşi lucru, eu am simţit că trec secunde critice pentru acel om”, a spus martora.

„Vocea din Salvare a concluzionat rapid că o fi un om al străzii și când o ajunge, o ajunge!”, a mai afirmat tânăra.

După 10 minute a apărut un echipaj de poliţie înaintea ambulanţei. Când agenţii au văzut că starea bărbatului este gravă au sunat şi ei la 112 şi abia după alte 12 minute a venit prima salvare. Trecuseră 22 de minute de la primul apel. Aproape concomitent cu prima salvare – spune tânăra şi confirmă şi serviciul de ambulanţă – a ajuns acolo şi un echipaj SMURD. Însă bărbatul căzut la pământ, murise în stradă, sub privirile oamenilor. Cei de la dispecerat susţin, însă, că întrebările operatorilor s-au menţinut în schema standard de investigare a unui caz.

Întrebat de reporterii Pro Tv dacă este normal ca dispecerii de la 112 să se intereseze care este starea socială a unui om care are nevoie de ajutor, Florin Agapi, director Serviciului de Ambulanţă Iaşi, a răspuns: „Aceste lucruri, dacă este caz social, dacă nu este caz social, dacă este om al străzii au fost puse întrebări de operatorul 112.

Reporter: Detalii despre faptul că este băut sau este caz social au importanţă pentru cineva?

Florin Agapi: N-aş putea să vă spun, în mod normal nu, că este o persoană căzută în stradă, indiferent de starea socială, ar trebui să intervenim”.

Tânăra a povestit pe Facebook ce s-a întâmplat şi zeci de persoane revoltate au comentat cazul.

„O doamnă și un domn, complet străini amândoi, cu vârsta peste 70 de ani, au fost singurii care au stat lângă mine. Domnul încerca să îi ia pulsul, doamna era îngrozită de ce nu vine salvarea. Am mai sunat la salvare. La fel, mi s-a spus ca dacă am sunat odată, să nu mai sun, că o să vină. Între timp ajunge poliția. Doamna, elegantă și în etate, țipă la polițiști că lumea moare pe stradă și salvarea nu vine… Poliția este pe punctul de a constata decesul. Plângând, le spun că am sunat de două ori salvarea, și nu vine nimeni. Dau să îl învelesc, să nu îi fie frig, dar era rece și corpul întărit, privirea pierdută în abis. Poliția sună pentru a treia oară să spună să vină mai repede salvarea. Plâng. Omul din fața mea pare că s-a dus. După ce am relatat polițiștilor cum a căzut, în cap, cu fața și cum nu a mai mișcat, îmi dau seama că mai mult nu aveam ce face…”

Direcţia de Sănătate Publică face o anchetă şi trebuie să spună cine este de vină pentru moartea unui om nevinovat, care a avut ghinionul să cada pe stradă, iar autorităţile nu au fost capabile să-l ajute.

Torino, muncitor român mort aruncat la gunoi, patroni condamnați la șapte ani de închisoare

Drama unei românce de 56 de ani din Trieste: Consultată de trei ori în două zile, a fost trimisă acasă și a murit

Aproape 300 de români țepuiți la Viena. ”Revelion de neuitat” transformat în coșmar

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Primii născuți la Roma, Aquila și Castelli Romani în 2017 sunt trei copii români: Radu Ștefan, Patric Diego și Gabriela

Salerno, tragedie la început de an. Român găsit mort pe o stradă din localitatea Eboli