Menu
in

Noul Cod Penal schimbă regulile în justiţie: 122 de deţinuţi au fost eliberaţi

Noul Cod Penal şi cel de Procedură civilă, adică legile care schimbă din temelii felul cu sunt făcute anchetele şi sunt judecate procesele, sunt în vigoare din 1 februarie. Una dintre cele mai importante modificări este cea care prevede scăderea pedepselor pentru mare parte din infracţiuni. Iar primul efect a fost eliberarea din arest a peste o sută de deţinuţi.

Intrarea în vigoare a celor două coduri a fost precedată de un val de critici venite din partea magistraţilor, dar şi a preşedintelui Traian Băsescu.

O schimbare importantă din noul Cod Penal este reducerea pedepselor pentru faptele de corupţie. Luarea de mită, de exemplu, este sancţionată cu pedeapsă cuprinsă între 3 şi 10 ani de închisoare, în timp ce în vechea legea pedeapsa era de până la 15 ani. În schimb, crește pedeapsa maximă prevăzută pentru darea de mită, de la 5 la 7 ani.

Un alt exemplu este pentru infracţiunea de înşelăciune, care va fi pedepsită cu cel mult cinci ani de la 1 februarie, în condiţiile în care acum pedeapsa maximă este de 15 ani.

Asrfel, cel puţin 64 de dosare de corupţie, cu prejudicii însumate de sute de milioane de euro, ar putea să fie închise. Dosare precum cel al deputatului PSD Miron Mitrea sau al omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, dar şi cele în care sunt judecaţi impresari si antrenori din fotbal ar putea să nu mai fie judecate. Cel puţin 6.000 de deţinuţi vor putea să ceară eliberarea condiţionată.

122 de infractori eliberaţi în prima zi

Un număr de 122 de deţinuţi au fost puşi în libertate sâmbătă, 1 februarie, ca urmare a punerii în aplicare a celor două coduri, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). De asemenea, pentru 176 de deţinuţi, a fost înlocuită pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie.

Conform, noului cod, nu mai sunt prevăzute pedepse pentru minori. Ei vor fi sancţionaţi exclusiv pe baza măsurilor educative, care pot fi atât privative, cât şi neprivative de libertate.

Aproximativ 400 de deţinuţi ar putea beneficia de legea mai favorabilă, odată cu intrarea în vigoare a noilor coduri, la 1 februarie, după ce comisiile mixte au analizat aproape 31.000 de dosare ale persoanelor private de libertate, anunţa, de curând, ANP.

Persoanele interceptate trebuie informate

Noile Coduri Penale elimină posibilitatea folosirii tehnicilor speciale de investigare, precum interceptarea comunicaţiilor, fără ca persoanele suspectate să fie avertizate înainte de faptul că sunt urmărite penal, ceea ce face inutilă, chiar imposibilă, instrumentarea dosarului penal. Cu alte cuvinte, suspectul trebuie anunţat că îi vor fi interceptate convorbirile telefonice, sms-urile, mailurile, că e filat sau îi sunt interceptate discuţiile ambientale.

Atac la libertatea presei

În timp ce sute de infractori dovediţi şi condamnaţi sunt eliberaţi din închisori, începând cu sâmbătă, 1 februarie 2014, conform noului Cod Penal, libertatea presei a primit o mare lovitură. Jurnaliştii vor trebui să fie foarte atenţi la orice cuvânt scris. În caz contrar, ei vor risca amendă penală sau chiar puşcăria. La acestea se adaugă despăgubirile morale. Din 1 februarie, insulta şi calomnia sunt din nou infracţiuni penale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version