Menu
in

Numirea noului Ambasador în Italia: o nouă audiere pentru „protejata” lui Băsescu

Anul trecut în decembrie, Traian Băsescu l-a revocat pe Răzvan Rusu din funcţia de Ambasador al României în Italia. Încă de atunci s-a aflat pe cine plănuieşte Preşedintele să trimită ambasador la Roma în locul lui Rusu: Dana Manuela Constantinescu, în prezent ambasador în Slovenia, fostă colaboratoare apropiată a lui Băsescu pe vremea când acesta era ministru al Transporturilor.

Dana Constantinescu a fost audiată în aprilie de comisiile de politică Externă din Parlament, şi a primit şi aviz favorabil. Audierea nu a fost valabilă, din lipsa cvorumului, a acuzat atunci Titus Corlăţean, pe atunci preşedintele Comisiei de politică Externă din Senat. Acum Traian Băsescu a solicitat o nouă audiere a Danei Constantinescu.

De noua audiere a vorbit ministrul de Externe, Andrei Marga. „În legătură cu ambasadorul din Italia, nu a avut cvorum comisia atunci când i-a dat avizul. De la Preşedinţie s-a cerut să se întrunească toate condiţiile legale şi de aceea aşteptăm acum să intre din nou în comisie”, a afirmat Marga, la Realitatea TV.

Ambasadori impuşi „fraudulos”

Fostul preşedinte al Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean declara pe 24 aprilie, înainte de căderea Guvernului Ungureanu, că „slujitorii” lui Traian Băsescu din Parlament şi din MAE ar fi convocat ilegal o şedinţă a comisiilor de politică externă, pentru audierea unor ambasadori fără acordul opoziţiei de atunci, printre aceştia fiind şi propunerea pentru Italia.

Titus Corlăţean a acuzat atunci puterea că impune ambasadori în mod ”fraudulos”, convocându-se neregulamentar comisiile de specialitate pentru avize, cu scopul de a trimite diplomaţi în ţările cu comunităţi importante, în pregătirea alegerilor.

„Am descoperit că pe lista acestor ambasadori figurează o ţintă extrem de importantă pentru domnul Traian Băsescu, se numeşte postul de ambasador al României în Italia”, a afirmat Corlăţean.

Audiere pe ascuns

”Cei care îl slujesc pe Traian Băsescu, pe-nserat, azi noapte, azi dimineaţă au convocat în mod fraudulos încălcând regulile, aceste comisii, fără ca noi să ştim, la Senat, fără ca Preşedintele Comisiei – cel care vă vorbeşte – să ştie, să convoace conform regulamentului, membrii comisiei pentru audiere, fără să existe cvorum la Comisia pentru politică externă din Senat, sunt 11 membri titulari, nici unul nu a ştiut, nici chiar pedeliştii, până cu puţin timp înainte”, a completat el.

”Comisiile se convoacă cu cel puţin 48 de ore înainte de către Preşedinţii comisiilor, nu de Traian Băsescu sau slujitorii domniei sale”, a mai criticat Corlăţean.

”Am încercat să aflăm de ce această grabă, de ce această urgenţă, de ce această panică? Am descoperit că pe această listă figurează o ţintă extrem de importantă, de interesantă pentru domnul Traian Băsescu, se numeşte fostul ambasador al României în Italia, cine este propus de domnul Traian Băsescu în Italia? O distinsă doamnă – a cărei CV îl am aici – se numeşte Dana Manuela Constantinescu, actualmente ambasador în Slovenia… care se doreşte a fi translatată şi detaşată la Roma”, a spus Corlăţean.

”Cine este doamna Constantinescu? – tot respectul pentru domnia sa – domnia sa a fost Şef Serviciu în Ministerul Transporturilor în perioada 1996 – 1999 şi ulterior numită de domnul Traian Băsescu, Ministru al Transporturilor şi Director General al Ministerul Transporturilor, astfel spus, o colaboratoare apropiată a domnului Băsescu din anii anteriori, care n-are nici cea mai mică legătură cu serviciul diplomatic de carieră, care a beneficiat de sinecură politică călduţă în Slovenia şi care acum se doreşte a primi misiunea de la comandantul suprem de a rezolva alegerile parlamentare din toamna acestui an, – unde? – la Roma, acolo unde se află o importantă comunitate românească”, a completat senatorul PSD.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version