Menu
in

Oferte tentante de muncă în străinătate pentru români

Peste 250.000 de români au plecat la muncă în străinătate, în 2010, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi prin intermediul celor peste 500 de agenţii de plasare a foţei de muncă. Anul acesta, angajatorii din domeniul hotelier din Grecia şi Cipru şi clincile din Marea Britanie caută peste 1.000 de români, potrivit Eurolife Consulting, agenie de plasare de forţă de muncă în afara ţării.

 

„Avem peste 900 de joburi sezoniere pentru personal hotelier în Grecia şi Cipru. Contractele de muncă sunt pe o perioadă de trei până la opt luni, iar cele mai multe posturi sunt disoponibile pentru ospătari, barmani, recepţioneri, bucătari şi cameriste”, spune Roxana Ionescu, reprezentant al Eurolife Consulting. Potrivit acesteia, pentru personalul hotelier salariile pornesc de la 450 de euro şi pot ajunge la 900 de euro pentru cei care au peste doi ani de experienţă. Angajatorii mai oferă asigurare medicală, cazare şi masă, dar şi bonusuri pentru rezultate deosebite. Compania mai recrutează şi 250 asistenţi medicali generalişti pentru clinici din Marea Britanie.

Salarii de minim 1.600 de lire

Preselecţia pentru ocuparea acestor posturi va avea loc în data de 24 mai la Bucureşti. Locurile de muncă sunt disponibile în clinici private sau azile de bătrâni în împrejurimile Londrei, în Devon, Bath sau Glasgow. Pentru asistenţi salariile sunt de minimum 1.600 de lire sterline brut (peste 1.900 de euro) pentru 40 de ore lucrate săptămânal. Cei interesaţi să câştige mai mult pot face ore suplimentare şi gărzi plătite cu cel puţin 11 lire pe oră (peste 13 euro). Peste 250.000 de români şi-au găsit de lucru în afara ţării anul trecut, potrivit datelor furnizate de ANOFM şi agenţiile de plasare de forţă de muncă în străinătate. Aproape 140.000 de români au obţinut contracte de muncă în străinătate, în 2010, prin intermediul celor peste 500 de agenţii de plasare prezente pe platforma online Tjobs. în acelaşi timp, proape 113.000 de români au plecat la muncă în străinătate, în 2010, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Spaniolii caută din nou muncitori români

O companie de electronice care produce piese pentru sectorul auto a depus pe portalul european de joburi EURES o ofertă pentru 20 de ingineri cu experienţă pentru proiectarea şi producerea de piese în domeniul auto, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. în acelaşi timp, angajatorii spanioli au postat pe site-urile de recrutare oferte de joburi pentru români în agricultură, turism sau în IT. Deficitul de muncitori calificaţi este acut la nivelul celor mai mari economii din lume. Potrivit ANOFM, o companie de electronice din Barcelona angajează 20 de ingineri IT pentru validare software şi hardware, pentru proiectare hardware, de calitate şi de software, cu o experienţă de 2-7 ani în producerea şi proiectarea de piese auto. Cei care vor să se angajeze trebuie, de asemenea, să aibă studii superioare în inginerie electronică şi trebuie să vorbească fluent limba engleză, scrie incont.ro. Contractul este pe perioadă nedeterminată, iar salariul anual brut se încadrează între 24.000 şi 30.000 de euro. Angajatorul mai oferă cazarea, masa şi cheltuielile de călătorie. Oferta este valabilă până pe 31 iulie.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version