in

Partidul lui Dan Diaconescu are 8%. USL, pe primul loc în opţiunile de vot

Are susţinători, dar nu există. E situaţia în care se află formaţiunea lui Dan Diaconescu – Partidul Poporului, cel căreia i-a fost respinsă definitiv înfiinţarea. Mai mult de jumătate dintre respondenţii unui sondaj realizat de CURS spun că ar vota Uniunea Social-Liberală (PSD-PNL-PC) dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul României.

Opoziţia se menţine pe primul loc în sondaje, potrivit datelor unui sondaj de opinie realizat de CURS în perioada 10-28 martie pentru cotidianul.ro. Asta în ciuda faptului că premierul Emil Boc a anunţat că România a ieşit din recesiune la 31 martie. Statistic.

Uniunea Social Liberală este creditată cu 60% în sondaje, în timp ce PDL are doar 17 procente. Partidul Poporului are opt procente, urmat de UDMR şi PRM cu câte 5%. Un alt partid aflat la putere, UNPR e ca şi inexistent, cu 2%. De altfel, 68% din cei care au răspuns chestionarului cred că Opoziţia va câştiga alegerile următoare, dar 14% văzând în continuare PDL la putere. În ceea ce priveşte USL, PSD aduce greul susţinătorilor: 57% sunt suporteri ai PSD, 36% ai PNL şi 3% ai PC.

PSD conduce şi la alegerile locale

În ceea ce priveşte alegerile locale, PSD şi PDL se află pe primele două locuri în competiţia pentru funcţiile de primari. 32% ar vota un candidat social-democrat, 24% unul democrat-liberal, iar 20% unul liberal, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale. Reprezentantul UDMR ar fi susţinut de 5% dintre votanţi, cel al Partidului Poporului de 3%, cel al PC de 2%, iar cel al UNPR, PRM şi PNţCD ar obţine doar 1%.

Atunci când sunt întrebaţi pe cine ar prefera drept preşedinte al PDL după convenţia din mai, votanţii portocalii optează pentru Emil Boc. Acesta este preferat de 36%, în timp ce Vasile Blaga de doar 20%. Situaţia este inversă atunci când vine vorba de totalul respondenţilor: Blaga – 17%, Boc – 12%.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Poliţişti italieni acuzaţi de trafic cu prostituate românce

Dinamo Arezzo, “câinii roşii” români, neînvinşi după 23 de etape