Menu
in

Plouă cu bani pentru diaspora, promisiuni de 30 de milioane de euro pentru cei care se întorc în țară

Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, anunță lansarea spre consultare publică a Ghidului Programului „Diaspora Start-Up”.

Finanțarea, în valoare de 30 milioane euro, este realizată prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 are ca obiectiv stimularea antreprenoriatului în rândul cetățenilor români din diaspora și a celor recent reîntorși în țară.

„Schema de antreprenoriat vizează crearea unei oportunități de reîntoarcere în România pentru cei care doresc să valorifice abilitățile (antreprenoriale și/sau profesionale) dobândite în străinătate prin deschiderea unei afaceri în țară. În prima etapă a proiectului, administratorii de grant depun propunerile de proiecte în valoare de maxim 5.000.000 euro prin care se angajează să pregătească viitorii antreprenori și să le acorde acestora subvenții pentru lansarea afacerilor în țară. În cea de-a doua etapă, cetățenii români eligibili, care doresc să își înființeze o companie, pot accesa fonduri în valoare maximă de 50.000 de euro prin intermediul administratorilor de grant”, precizează MAE într-un comunicat de presă.

Programul include două categorii de solicitanți, aferente celor 2 etape de accesare, menționează ministerul:

– Etapa 1: administratori de schemă de antreprenoriat, care pot fi autoritățile publice locale, camerele de comerț, furnizorii de servicii de formare profesională continuă (FPC), organizații sindicale și patronale, asociații profesionale și ONG-uri;

– Etapa 2: cetățeni români (cu vârsta minimă de 18 ani) care fac dovada rezidenței sau a domiciliului în străinătate pe durata a cel puțin 1 an în ultimii 3 ani și doresc să deschidă o companie în România, prin accesarea ajutorului de minimis. Aceștia mai trebuie să facă dovada unei experiențe antreprenoriale în străinătate sau a specializării, prin cursuri sau experiența profesională, în domeniul vizat. Cetățenii români din diaspora pot primi prin intermediul administratorilor de schemă un grant de maxim 40.000 de euro, în două tranșe, plus 10.000 de euro primă de relocare în țară.

Despre „Diaspora Start-up”:

În acord cu prevederile POCU 2014-2020, sunt considerate eligibile activitățile care urmăresc încurajarea antreprenorialului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană. Prezentul apel va fi dedicat tuturor regiunilor de dezvoltare din România, cu excepția regiunii București — Ilfov.

Persoanele selectate în vederea finanțării planului de afacere vor primi într-o primă fază o subvenție în valoare de maxim 10.000 de euro, ca primă de relocare. La momentul semnării contractului de ajutor de minimis cu administratorul schemei de antreprenoriat, viitorul antreprenor primește 75% din ajutorul aprobat, reprezentând prima tranșă de finanțare. A doua tranșă de finanțare va fi acordată dacă antreprenorul realizează venituri brute echivalente cu 30% din valoarea primei tranșe.

Diaspora Start-up face parte din Axa prioritară 3 — Locuri de muncă pentru toți, Prioritatea de investiții 8iii — Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7. — Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.

Despre Programul Operațional Capital Uman 2014-2020:

Programul Operațional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007-2013 și contribuind la reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.

Veniţi în ţară, vă dăm 50.000 de euro: din nou praf în ochii românilor din diaspora

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version