Menu
in

Poliţiştii şi jandarmii vor împărţi lumina sfântă în noaptea de Înviere

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat marți seară că a fost semnat un acord între MAI și Patriarhia Română prin care lumina sfântă şi pâinea binecuvântată vor fi împărțite credincioșilor.

Ministrul a anunțat într-o conferință de presă că pâinea binecuvântată va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri și sâmbătă, în toate parohiile. În declarația pe proprie răspundere, credinciosul trebuie să precizeze adresa lăcașului de cult către care se va deplasa. Totodată, Ministrul de Interne a anunțat că distribuirae Sfintei Lumini adună de la Ierusalim se va face de către voluntarii parohiile și de către echipajele de ordine publică, sâmbătă seară, începând cu ora 20.00. Angajații parohiei și voluntarii vor asigura respectarea distanței sociale, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț. În plus, credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau imobilului în care locuiesc, dar cu evitarea aglomerației, păstrând restricția de maximul 3 persoane.

Principalele declarații ale Ministrului de Interne


MAI vine în sprijinul Bisericii Ortodoxe, organizând misiuni de susținere pentru preoți

Vom ajuta Biserica Ortodoxă la împărțirea Sfintelor Paști, cât și la împărțirea Luminii Sfinte aduse de la Ierusalim

Astăzi, am semnat cu Preafericitul Daniel un acord de susținere și sprijin din partea tuturor forțelor coordonate în starea de urgență de către MAI pentru stabilirea unor acțiuni comune pentru Sărbătorile Pascale.

Pâinea binecuvântată va fi împărțită credincioșilor vineri, 17 aprilie și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul 7.00 – 17.00, în toate parohiile de către angajații bisericii și voluntari

În declarația pe proprie răspundere, credincioșul va face precizarea numele lăcașului de cult la care se va deplasa

Angajații parohiei și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale pe perioada distribuirii Paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț

Pentru credincioșii bolnavi, Paștile vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari vineri și sâmbătă sau în prima zi de Paște, cu respectarea normelor de protecție

Distribuirea Luminii Sfinte, adusă de la Ierusalim, se va face de către voluntarii Parohiilor și echipajele de ordine publică și patrulelele sub coordonarea MAI, aflate în misiune, sâmbătă.

Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația.

În acest sens, doi sau trei locatari pot oferi Lumina Sfântă luată de voluntari Știu că ne este greu să suportăm regulile de distanțare socială, dar e neapărat nevoie să suportăm acest lucru, pentru că nu mai așa putem trece peste această perioadă.

Ministrul Sănătăţii nu este de acord cu decizia

Deşi ministrul de la Interne a anunţat că românii pot merge la biserică vineri și sâmbătă, pentru a lua pâinea binecuvântată, ministrul Sănătății spune însă că recomandă în continuare izolara voluntară la domiciliu și păstrarea distanței sociale. „Recomand izolarea voluntară la domiciliu, recomand distanțarea socială, evitarea locurilor aglomerate, recomand liniște sufletească și recomand niște sărbători mai altfel anul acesta pentru a avea la anul niște sărbători deosebite”, a declarat Nelu Tătaru.

Autoritățile au decis ca, anul acesta, slujba de Înviere să fie ținută în biserici doar de preoți, fără participarea enoriașilor. Aceștia din urmă vor primi Lumina de la voluntari, dacă solicită acest lucru.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version