Menu
in

Pomeni electorale pentru un milion de români cu datorii la bănci

Ajutor de la stat pentru românii cu credite. Guvernul a anunţat că, vreme de doi ani, îi va ajuta la plata ratelor. Trebuie să îndeplinească două condiţii: să aibă un venit de sub 1.600 de lei şi să nu înregistreze restanţe mai vechi de trei luni.

Dincolo de motivele economice invocate de premierul Ponta, măsura este una pur electorală menită să aducă voturi masive pentru PSD la alegerile din acest an, dar și să ajute băncile care astfel își vor recupera o bună parte din creditele neperformante.

Pomana electorală servită de Ponta românilor, costă bugetul de stat circa patru miliarde de lei. “Este vorba despre o măsură de sprijin a persoanelor fizice care au credite la bănci. Se aplică tuturor creditelor luate de persoane fizice, condiţia este ca acestea să aibă un venit lunar mai mic sau egal cu salariul mediu de 1.600 şi să nu aibă restanţe de mai mult de 90 de zile la plata ratei. E o măsură care sprijină 907.000 de debitori persoane fizice.

Este vorba despre înjumătăţirea ratei pentru o perioadă de 2 ani, dar nu mai mult de 500 de lei. Jumătatea din rata pe care o vor plăti va fi amânată, iar statul va suporta pe baza unui credit fiscal din impozitul pe venit diferenţa, după ce se termină cei doi ani“, a explicat premierul Ponta.

Cum va funcţiona sistemul

Persoanele care se încadrează vor putea să plătească timp de cel mult doi ani jumătate din rata pe care o datorează băncii. Mai exact, doar principalul se va înjumătăţi, în timp ce dobânda va rămâne nemodificată. Scadenţa creditului va fi prelungită cu perioada pentru care s-a aplicat înjumătăţirea ratelor. După expirarea perioadei de reeşalonare, de maximum doi ani, Guvernul ar urma să acorde debitorului un credit fiscal.

Mai exact, o reducere a impozitului pe venit de cel mult 200 de lei pe lună. Acest credit fiscal acordat de executiv este menit să compenseze costurile suplimentare generate de majorarea scadenţei creditului. Concret, acesta este singurul sprijin acordat de stat. Creditul va fi plătit integral de clienţii băncilor.

Guvernul speră ca debitorii cu ratele scăzute să se năpustească să cumpere mai mult în loc să economisească. Măsura urmează să intră în vigoare începând cu 1 aprilie 2014.

„Îi ajutăm pe oamenii care au rate şi care pot să treacă în aceşti doi ani mai uşor peste perioada respectivă. E pentru oameni, nu e pentru bănci. Nu scoatem niciun ban din buget, e vorba de aproape 4 miliarde lei care, în loc să stea în bănci, stau la oameni pentru consum şi se reeşalonează pe cei doi ani”, a spus premierul Ponta, “uitând” că banii vor ieşi din buget ulterior, din 2016. În realitate, măsura de reducere a ratelor conţine în esenţă un ajutor dat sectorului bancar ce urmează să încaseze dobânzi suplimentare prin lungirea scadenţelor.

CTP: „ElectoRata” guvernului Ponta

Măsura prin care statul înlesneşte scăderea ratelor pentru cei cu venituri sub medie şi acordă acestora reduceri de impozit încurajează de fapt neplata obligaţiilor, creează inechitate în rândurile contribuabililor şi urmăreşte doar scopuri partinice, acuză economiştii.

“În loc să scadă TVA-ul, care să ne redea posibilitatea să consumăm, statul ne menține taxele mari, ne introduce o supraacciză sau alte taxe ca să cadorisească niște persoane cu puterea noastră de cumpărare. Ne ia din puterea nostră de cumpărare niște bani și îi face cadou unora care au rate la bancă. Ideea este să salvezi sectorul bancar și să cumperi niște voturi, dă foarte bine la populație.

Guvernul împușcă doi iepuri dintr-un foc: salvează sectorul bancar și primește voturi”, spune Cristian Păun, conferențiar la Academia de Studii Economice București.

Decizia guvernului este considerată şi de jurnalistul Cristian Tudor Popescu o măsură electorală, pe care o cataloghează drept „programul mită pentru naţiune”. Jurnalistul spune că nu este vorba de un program guvernamental pentru „autostrăzi, locuri de muncă sau străzi mai curate”, ci despre un nou episod pe care îl denumeşte „ElectoRata”.

„Măsura îi vizează pe oamenii săraci care văd că statul dă. Văd mărinimia lui Ponta. Aşa ceva vine dinainte de 1989, este sindromul buteliei. În fond e vorba de suta de lei a lui Nea Nicu. (…) Socoteala s-ar putea să fie destul de eficientă. Baza sunt săracii în general, până una alta electoratul majoritar”, a adăugat editorialistul. “S-ar putea numi programul mită pentru naţiune. Au la dispoziţe banii, încearcă să câştige voturi”, a spus jurnalistul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version