in

Ponta vrea să îl trimită la închisoare pe Băsescu: „A lansat un atac mafiot asupra unui senator”

În prag de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, conflictul dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta a intrat în sfera penalului, după ce şeful Executivului a avertizat că va depune o plângere împotriva adversarului de la Cotroceni, pe motiv că a ameninţat-o pe colega sa de partid, Gabriela Vrânceanu Firea.

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, în emisiunea „Jocuri de putere“, despre îndeletnicirile senatoarei PSD Gabriela Firea, în contextul în care social-democrata activează în comisia parlamentară care anchetează modul în care fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, a cumpărat un teren agricol în comuna Nana, judeţul Călăraşi. „Doamna Firea mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. S-ar putea să nu-l mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă“, a spus Băsescu, cu referire la primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, consort al senatoarei PSD.

Firea: „Şantaj direct”

Declaraţia a stârnit indignarea Gabrielei Firea, care a insistat că aşteaptă reacţii din partea instituţiilor statului şi ale ambasadelor „faţă de acest act flagrant de intimidare“. Ea a plusat şi a adăugat că, deşi se teme, va depune toate eforturile necesare pentru ca forul parlamentar care anchetează achiziţia terenurilor de la Nana să încheie raportul cât mai curând.

„Fireşte că mă tem pentru familia mea, îmi este frică, mi-e teamă de acest şantaj direct. Vom încerca să finalizăm raportul, urmând ca, după scurta sărbătoare de Paşti, să prezentăm raportul în plenul Parlamentului“, a mai spus Firea. Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea, este primarul Voluntariului, judeţul Ilfov. Majoritatea dosarelor deschise de DNA împotriva acestuia vizează tranzacţii şi inginerii imobiliare, în care apare aproape invariabil numele lui Gigi Becali, naşul de cununie al său şi al senatorului Gabriela Firea.

Plângere penală împotriva lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat că reacţia preşedintelui nu va rămâne nepedepsită, iar conflictul se va muta în justiţie. În acest scop, Ponta a arătat că va depune o plângere penală pe care el o va semna primul şi aşteaptă ca şi alţi parlamentari să îl urmeze. „În momentul în care ameninţă familia unui senator, lucrurile sunt fără precedent“, a tunat el şi a adăugat că va informa şi Comisia Europeană. „A fost un atac mafiot efectuat de Traian Băsescu împotriva colegei noastre. Am decis ca toţi parlamentarii să avem o plângere penală, de ameninţare şi de şantaj. Pentru simplul motiv că doamna Firea face parte din comisia de anchetă a fost ameninţată“, a conchis Ponta.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea, a subliniat că senatoarea nu are motive să se simtă intimidată, cât timp soţul acesteia nu a comis vreo ilegalitate. „Dorim să o asigurăm pe doamna senatoare că România este un stat de drept şi că, dacă soţul domniei sale nu a comis nicio ilegalitate în procesele de retrocedare şi de restituire pe care le-a aprobat ca primar al oraşului Voluntari, atunci nu are de ce să fie îngrijorată sau să se simtă intimidată“, a punctat Oprea.

Scandalul Nana ajunge la Parchet

Parlamentarii din Comisia Nana vor să ceară anularea tranzacţiei în urma căreia fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, care a cumpărat 290 de hectare de pământ în comuna Nana. Senatorii şi deputaţii din comisie susţin că sunt nereguli în retrocedarea terenurilor. Mai mult, spun că firma care s-a ocupat de comasarea lor nu avea dreptul să încheie niciun fel de contract. Comisia Nana va prezenta concluziile anchetei săptămâna viitoare. Între timp, Corpul de Control al premierului a realizat propriile verificări şi a sesizat deja Parchetul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vicenza, a căzut cu tirul de pe viaduct de la 7 metri, şoferul român strivit în impact

La muncă cu copiii în braţe, sclavi pe câmpurile din Foggia – 12 ore pe zi pentru 15 euro