Menu
in

Preşedintele Traian Băsescu, prima ieşire publică după protestele din ţară

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, joi, cu şefii misiunilor diplomatice din România, la Palatul Cotroceni. Şeful statului a făcut prima declaraţie, după protestele din ţară.

Iată principalele declaraţii:

2011 a fost un an dificil, în care crizele economică, financiară, umanitară şi uneori politică au pus din nou la încercare guvernele şi populaţia lumii. În Europa, pe măsura adâncirii crizei, a devenit tot mai clar că viitorul constă în adâncirea uniunii. Principala lecţie învăţată e că o atitudine responsabilă în plan politic şi economic constutie o premisă fundamentală împotriva crizelor.

Sunt utile câteva aprecieri cu privire la situaţia României din punct de vedere economic şi fionanciar. În faţa instabilităţilor, România a continuat reformele constituţionale.

Economia românească a evoluat peste aşteptările multora. În 2010 şi 2011, s-a situat în topul ţărilor europene în ceea ce priveşte PIB-ul destinat investiţiilor.

În ultimii doi ani, atenţia Guvernului s-a concentrat pe procesele de reformă deja făcute. Prioritatea pe linia reformelor se menţine şi în 2012. Aşteptăm intrarea în vigoare în iunie a Codului de procedură civilă, va fi continuată reforma companiilor de stat şi va fi finalizată legea sănătăţii. Avem în vedere o eventuală reformă administrativă a ţării, dacă vor permite condiţiile politice.

Există toate premisele ca, prin păstrarea ritmului reformelor, economia românească să aibă şi în 2012 valori pozitive ale creşterii economice.

Dorim să rămânem angrenaţi în evoluţiile majore la nivel european. România este adepta unor uniuni tot mai integrate, care să tindă spre Statele Unite ale Europei.

Am reflectat în programul de convergenţă că obiectivul nostru de a adopta moneda europeană în 2015 se menţine. România doreşte să adere la UE şi să contribuie la consolidarea Uniunii.

Teme europene de interes particular pentru România: pentru 2012 avem două repere legate de MCV: raportul interimar de la începutul anului şi evaluarea comisiei. Aşteptăm propunerile concrete ale Comisiei, plecând de la premisa că evaluarea nostră este că raportul din februarie va fi pozitiv.

Suntem surprinşi că, după ce am ridicat problema de două ori, decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen este în continuare blocată.

Fondurile europene rămân un element esenţial al creşterii economice.

Un obiectiv prioritar rămâne securitatea energetică. Trebuie pus accentul pe energii regenerabile. Nu trebuie să aşteptăm încă o criză pentru a ne aduce aminte de importanţa acestor proiecte.

Este la fel de important să privim cu interes spre exteriorul Uniunii. Ca şi în urmă cu 5 ani, rămânem fideli susţinerii traseului europen al ţărilor care demonstrează voinţă politică. Politica uşilor deschise trebuie să rămână.

Vom continua să acţionăm pentru ca statele de reşedinţă să vină cu o mai mare deschidere pentru români. Criza nu poate fi un pretext pentru diminuarea eforturilor de a oferi cetăţenilor români care trăiesc în străinătate sprijin.

Politica externă va rezerva şi în acest an un loc special pentru relaţiile cu China. 2011 a marcat o intensificare a relaţiilor noastre cu principalele economii asiatice.

România doreşte să consolideze dialogul cu Rusia.

Primăvara arabă este, fără îndoială, evenimentul politic cel mai important pentru 2011, un moment de cotitură istorică şi o şansă imensă pentru regiune. Ne-a oferit ocazia să retrăim momentul euforiei produse acum mai bine de 20 de ani de căderea dictaturilor din Europa de Est. Ne-a creat responsabilitatea de a oferi altora experienţa acumulată în propriul proces de tranziţie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version