in

România începe pregătirile pentru război. Guvernul a anunţat documentele necesare recrutării

Cu criza din Ucraina în fundal, Ministerul Apărării Naţionale a publicat luni, 28 aprilie, în Monitorul Oficial modelul certificatului medical pe care toţi tinerii între 20 şi 35 de ani sunt obligaţi să îl prezinte la recrutare, în caz de mobilizare sau de stare de război.

“Se aprobă modelul unic de certificat medical eliberat de medicul de familie, care urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare– încorporare pe timpul stării de asediu, al mobilizării sau al stării de război, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Ordinul vine în aplicarea prevederilor legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare şi care a intrat în vigoare în ianuarie 2007. Legea 446/2006 prevede că serviciul militar se îndeplineşte de către cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care au împlinit vârsta de 18 ani.

Acelaşi act normativ mai prevede că la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen ori rezervist concentrat/mobilizat devine obligatorie pentru bărbatii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru serviciul militar.

Nu îndeplinesc serviciul militar şi sunt scoşi din categoria cetăţenilor încorporabili cei clasaţi inapţi pentru serviciul militar, cu scoatere din evidentaăţ personalul hirotonit sau ordinat care apartine cultelor religioase recunoscute de lege, personalul consacrat oficial ca deservent al unui asemenea cult, precum şi călugarii care au o vechime în mănăstire de cel puţin doi ani.

O altă categorie care nu îndeplineşte condiţiile de a fi încorporaţi sunt persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, precum şi cei arestaţi preventiv sau trimişi în judecată, până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluţionat cauza penală.Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a explicat că e interpretare greșită și că acel certificat se referă la profesioniști, a existat și până acum certificatul, iar acum a fost reactualizat și completat cu câteva elemente.

„Nu are nicio legătură cu situația din Ucraina. Este o simplă coincidență”, a declarat ministrul Apărării Naționale.

Recent, preşedintele Traian Băsescu a declarat, vorbind despre Ucraina, că, în eventualitatea în care România ar trebui să se mobilizeze pentru un război, am avea „o mare problemă” cu rezerviştii, întrucât „cei mai mulţi sunt la muncă în Italia, în Spania, în Germania”. Subiectul a fost discutat într-o şedinţă a CSAT, fără a se găsi încă o soluţie. Armata este în continuare în urmă, potrivit preşedintelui, şi în privinţa dotării.

La arme, oşteni din diaspora / Băsescu: În caz de război, cei plecați la muncă afară trebuie aduși sub arme

Redresarea fabricilor româneşti de avioane

Pentru prima dată implicaţiile tensiunilor Rusia-Ucraina se văd în economia României. Astfel, Ministerul Apărării Naţionale a notificat o parte din producătorii de tehnică militară din ţară că este posibil să îşi tripleze comenzile destinate armatei în acest an. Decizia vine în contextul crizei de securitate din regiune cauzată de anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia şi continuarea stării de tensiune, care tinde să se accentueze.

În plus, premierul Victor Ponta a anunțat că bugetul armatei pe 2014 va fi suplimentat cu 700 de milioane de lei pentru investiții în modernizarea capacităților militare.

Ucraina, în pragul unui război civil

Violențele escaladează în estul Ucrainei, unde, 13 orașe, majoritatea în regiunea Donețk, se află în prezent sub controlul rebelilor separatiști proruși, care au ocupat clădirile administrative și refuză să recunoască puterea centrală de la Kiev.

Luptele de stradă se întețesc între activiștii proruși și ucrainenii pro-europeni. În unul dintre episoadele de acest gen, 500 de militanții proruși au atacat o mie de rivali pro-occidentali cu bastoane, ac’iunea soldându-se cu zeci de victime.

De asemenea, 12 inspectori OSCE care au fost răpiți de activiști proruși. Instabilitatea în estul Ucrainei a atins apogeul după ce Ghenadi Kernes, primarul orașului Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, a fost împușcat din spate, în ceea ce anturajul său a descris drept o tentativă de asasinat. În acest context au apărut noi informații privind comasări de trupe rusești la granița cu Ucraina, care desfășoară “exerciții militare” la doar un kilometru de frontiera ucraineană.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Piraţii râului Pad, lipoveni din Delta Dunării. „Suntem colonizaţi. Ne e teamă. Au sosit de un an şi jumătate şi acum ei comandă”

Să fim mai buni până la Paşte. Şi după?