in

România, pregătită pentru un val de refugiați ucraineni în cazul unui război cu Rusia

„România este pregătită să primească ”până la zeci de mii” de refugiați ucraineni în cazul unui război cu Rusia, spune ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu. Acesta a mai spus că România le va asigura „hrană şi condiţii bune de viaţă”.

„Există în momentul acesta un stoc, să spunem aşa, destul de important de locuri în care am putea să cazăm mii de posibili refugiaţi. Evident că avem şi o zonă de rezervă în care am putea să multiplicăm, sau să aducem de trei-patru ori mai multe locuri, chiar până la zecii de mii, să spunem, în această zonă.

Putin s-a întâlnit cu oamenii de afaceri italieni: „Vă consider cei mai buni parteneri”

Deocamdată, rezerva strategică pe care o avem este gândită pentru câteva mii de posibili refugiaţi, pentru hrănire, pentru condiţii bune de viaţă şi evident că putem să aducem şi lucruri suplimentare.

Dacă se va întâmpla asta – nu ne dorim să se întâmple – dar dacă s-ar întâmpla să fie nevoie, o să putem arăta şi noi partenerilor din NATO că suntem pregătiţi, cel puţin dacă nu avem o înzestrare aşa cum ne-am dori, la ultimul nivel, avem un foarte bun management al capacităţilor noastre în domeniile acestea ale pregătirii defensive pentru conflict”, a afirmat ministrul Apărării la Antena 3.

Iohannis, preocupat de migraţia necontrolată, în cazul unui război în Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că în CSAT au fost decise mai multe măsuri.

Președintele Klaus Iohannis a declarat la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării că tensiunile din Ucraina ridică probleme de natură militară, economică, energetică, dar şi în privinţa migraţiei necontrolate. Preşedintele a menţionat de asemenea că România este pregătită să primească mai multe trupe aliate pe teritoriul ei.

„În acest sens, am decis în şedinţa CSAT o serie de măsuri importante. Voi da, din motive lesne de înţeles, doar câteva exemple, având în vedere sensibilitatea tematicii. Cum ar fi continuarea demersurilor concrete pentru creşterea prezenţei Aliate şi a SUA pe teritoriul României, ca măsură de întărire a securităţii statului român.

Guvernul României şi instituţiile cu atribuţii în domeniu vor continua planificarea, la nivel interinstituţional, pentru gestionarea eventualelor intrări de refugiaţi pe teritoriul nostru şi pentru a fi pregătiţi să gestionăm efectele negative ale situaţiei de securitate în domeniile economic, energetic şi financiar-bancar.

De asemenea, vor fi urgentate procedurile de revizuire a proiectelor de lege referitoare la securitatea naţională cuprinse în Planul de implementare a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024″, a anunţat preşedintele.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 2]

romani condamnati furau bani

Italia, și-a denunțat soția că fura bani de la bătrâna pe care o îngrijea, ambii români condamnați la închisoare

Șase piese de teatru ale unui autor român, puse în scenă din Roma