in

România umilită de francezi!”Falsificatorii români”, probă la bacalaureat

Un subiect din 2012 de la bacalaureatul francez pentru Ştiinţe şi Tehnologia Managementului le cere viitorilor afacerişti să spună cum ar trebui să procedeze, dacă vor să se păzească de falsificatorii români.

"Un subiect de la Bacalaureatul francez îi insultă pe români", atrage atenţia unul dintre principalele sindicate franceze din Educaţie. Într-un comunicat dat publicităţii, profesorii susţin că enunţul de la bacalaureatul pentru Ştiinţe şi Tehnologia Managementului putea să nu facă referire la români, atunci când pomenea de fraude.

Subiectul de la BAC-ul francez, care a provocat noi controverse, este următorul: "Prezentaţi formalităţile pe care trebuie să le îndeplinească un marochinier care vrea să îşi protejeze timp de 20 de ani marca de falsificatorii care operează în România".

Reprezentanţii sindicatului UNSEN – CGT Educ'action au dat imediat o replică:

"Subiectul şi întrebarea pusă nu necesitau această menţionare a României. Î loc să aducă indicii pe subiect, această menţionare este insultătoare la adresa românilor, care se văd, din nou, stigmatizaţi, după propunerile jignitoare ale guvernului precedent", se spune în comunicatul sindicatului francez. Reprezentanţii sindicatului mai sugerează ca, pe viitor, elevii să fie protejaţi de subiecte insultătoare şi asigură că vor continua să lupte împotriva rasismului.

Şi la Bucureşti au apărut primele reacţii. "Într-adevăr este revoltător şi este stupid. Nu te aştepti ca nişte subiecte care ar fi trebuit avizate de ministerul învăţământului fracez. Este absolut stupid. Un astfel de enunţ, care evident este jignitor. Nu-mi dau seama cum a putu fi alcătuit de un profesor", a spus Adrian Cioroianu.

Ambasada României la Paris a înaintat o scrisoare de protest ministrului francez al Educaţiei în legătură cu subiectul de drept din 2012 de la bacalaureatul francez, care conţinea exprimări denigratoare la adresa cetăţenilor români, solicitând prezentarea de scuze şi sancţionarea celor responsabili.

"În legătură cu subiectul de drept din 2012 de la bacalaureatul francez pentru ştiinţe şi Tehnologia Managementului (STG), Ambasada României la Paris a înaintat o scrisoare de protest către ministrul francez al Educaţiei naţionale, Vincent Peillon, prin care solicită prezentarea de scuze şi sancţionarea celor responsabili. Ministerul român al Afacerilor Externe consideră că respectivul subiect de examen conţinea exprimări denigratoare la adresa cetăţenilor români, riscând să genereze atitudini xenofobe", informează MAE.

Ministerul reiterează că respinge cu fermitate orice formă de discriminare, stigmatizare colectivă şi xenofobie, precum şi utilizarea de mesaje sau stereotipuri cu caracter discriminatoriu la adresa cetăţenilor români. "Considerăm că astfel de manifestări risca sa genereze o atitudine ostilă la adresa românilor, prin propagarea către publicul larg a unor percepţii negative care se răsfrâng asupra unei întregi naţiuni", precizează MAE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marţi, ziua decisivă pentru alegerea ambasadorului român în Italia- declară ministrul Marga/ VIDEO

Polledri (Lega): „Să te căsătoreşti cu un marocan? Mai rău decât să fii homosexual”