Menu
in

Românii care nu cred în existenţa virusului au ieşit în stradă: «Cred în Dumnezeu, nu în Covrig-19»

Câteva sute de persoane care nu cred în existenţa virusului Sars-Cov-2 s-au strâns duminică, în Piața Victoriei, pentru a protesta față de legea carantinei și izolării.

Cei mai mulți dintre protestatarii adunaţi în faţa guvernului au venit cu steaguri tricolore și cu bannere inscripționate cu ”Nu vă credem”, ”Plandemie” ori ”Cred în Dumnezeu, nu în Covrig-19”.

Oamenii au strigat „Libertate”, „Demisia! Demisia”, „Noi nu suntem o nație de sclavi”, „Jos Guvernul!”, „Jos Dictatura” și „Jos Arafat!”, ”Hoţii”, ”Criminalii”, dar şi ”Vrem eliberare, nu carantinare”.

În opinia organizatorilor, „nimic nu justifică adoptarea unei asemenea forme de dictatură medicală, nici dacă epidemia făcea zeci de mii de victime, nu 1000”.
Datele oficiale arată că, în România, cazurile de coronavirus sunt pe un trend ascendent, sâmbătă înregistrându-se un nou record de cazuri noi înregistrate în 24 de ore: 698.

Totuși, protestatarii veniți în Piața Victoriei, au contestat existența coronavirusului și nu au purtat măști, nici nu au păstrat distanțarea fizică și au socializat în grupuri mari. Printre participanți s-a aflat și actorul Mugur Mihăescu.

Jandarmeria Capitalei a anunțat, duminică seara, că la protestul din Piața Victoriei au fost date 13 amenzi pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a epidemiei, informează Mediafax. Potrivit autorităților, „pe timpul stării de alertă, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt interzise”.

Echipele Jandarmeriei Capitalei au discutat cu persoanele prezente la protest, cărora le-au adus la cunoștință prevederile legale și măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestora.

Arafat, către protestatari: «Îi aşteptăm la spital»

Secretarul de stat Raed Arafat a fost întrebat la Antena 3 ce le transmite celor care nu cred în coronavirus şi au protestat în Piaţa Victoriei. ”Îi aşteptăm la spital. O parte dintre ei sunt convins că nu or să scape, pentru că într-un grup din acesta există un procent care are virusul şi care nu ştie.

Şi vor transmite, dacă sunt fără măşti, dacă sunt fără protecţie, vor transmite la alţii. Ştiu că ei nu cred şi nu vor să creadă, dar când apare boala nu mai ai decât să spui că medicul ţi-a pus diagnosticul greşit”, a declarat Arafat.

Legea care a încins spriritele

Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic a fost adoptată, luni, de Guvern, după ce Curtea Constituțională a decis că internarea persoanelor diagnosticate cu COVID-19 în spitale este contrară Legii Fundamentale.

Proiectul de lege a fost adoptat joi de Camera Deputaților, iar Senatul urma să dea, sâmbătă, votul final. Votul a fost amânat pentru luni.

Premierul Ludovic Orban a replicat, sâmbătă, că amânarea adoptării acestei legi, crește cu „fiecare zi în care nu este adoptată” riscul de răspândire a noului coronavirus. El a mai precizat că legea reprezintă un instrument „vital” pentru buna gestionare a pandemiei.

„Nu pot să înțeleg de ce PSD se încăpățânează să tragă de timp, să ne pună în pericol și să nu ia aceste decizii vitale pentru viața românilor”, a spus, sâmbătă, premierul Orban.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version