Menu
in

Românii din Italia, alături de Simona! Astăzi, un meci istoric la Wimbledon, Simona Halep în semifinale, prima româncă ajunsă la această performanţă

Vom avea o româncă în finala de la Wimbledon? Simona Halep joacă astăzi cu Eugenie Bouchard (Canada, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13), de la ora 14.30 GMT (15.30 ora Italiei) în semifinala turneului de Grand Slam.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a devenit, miercuri 2 iulie, prima jucătoare din România care se califică în semifinelele turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a învins-o pe sportiva germană Sabine Lisicki.

Halep a depăşit astfel performanţa Virginiei Ruzici, calificată în sferturile de finală, în 1978 şi 1981.

Jucătoarea din Constanţa, în vârstă de 22 de ani, se află la numai un meci distanta de locul 2 WTA. O calificare în finală ar duce-o pe Halep în poziţia a doua mondială, după americanca Serena Williams.

Ieri, Simona Halep a devenit şi sportivul român cu cele mai mari premii obţinute din tenis, peste 5,3 milioane de dolari. Calificarea în semifinale este recompensată la competiţia londoneză cu 440.000 de lire sterline, adică aproximativ 754.000 de dolari.

Simona Halep a afirmat, după calificare, că faţă de turneul de la Roland Garros are mai multă experienţă. „Şi la Roland Garros am fost jucătoarea cel mai bine clasată rămasă în competiţie, dar acum am mai multă experienţă, nu mai am atâta presiune şi dau totul pe teren pentru că iubesc tenisul”, a adăugat Halep.

Românii din Italia, reiese din valul de mesaje şi comentarii pe facebook şi alte reţele de comunicare, o susţin pe Simona Halep, aşa cum au susţinut-o, cu sufletul la gură, şi în meciurile de la Roland Garros. Hai Simona, românii din Italia sunt alături de tine!


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version