Menu
in

Rusia cere plecarea forțelor NATO din România. MAE: „Inadmisibil!”

Rusia caută să obţină plecarea forţelor NATO din România şi Bulgaria, ca parte a propunerilor sale de securitate, a relatat vineri agenţia de presă rusă RIA, citată de Reuters.  

Kremlinul vrea plecarea forțelor NATO din România și Bulgaria. Aceasta este una din cerințele de securitate ale Rusiei prezentate în negocierile cu SUA, susține agenția rusă RIA.

Garanţiile de securitate pe care Rusia caută să le obţină de la Occident includ prevederi care presupun plecarea forţelor NATO din România şi Bulgaria, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, informează Reuters.

Moscova a cerut garanţii din partea NATO obligatorii din punct de vedere juridic potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997.

SRI face angajări. Care sunt cerinţele şi ce salariu are un spion

Răspunzând unei întrebări despre ce ar însemna acest lucru pentru România şi Bulgaria, care au aderat la NATO după 1997, MAE rus a transmis că Moscova doreşte ca toate trupele străine, armamentul şi alte echipamente militare grele să fie retrase din cele două ţări.

“Unul dintre elementele de bază ale iniţiativelor noastre este formulat în mod special foarte clar şi nu permite alte interpretări. Este vorba de retragerea forţelor străine, tehnicii şi armamentelor, precum şi de alţi paşi în scopul revenirii la configuraţia care era în 1997 pe teritoriul ţărilor care nu erau membre NATO la acea dată. Printre acestea se numără şi Bulgaria şi România”, a menţionat MAE rus.

Informația vine în contextul în care președintele american Joe Biden a anunțat sporirea prezenței NATO în România și Polonia, ”o obligație sacră” din partea alianților occidentali. Ulterior, și Franța a anunțat trimiterea de trupe în România.

Biden: ”Sper ca Putin înțelege că riscă un război nuclear”

Joe Biden a insistat asupra necesității ca NATO să afișeze front unit în fața amenințării ruse. Asta după ce Emmanuel Macron a îndemnat statele Uniunii Europene să poarte propriul dialog cu Moscova.

”Mă îngrijorează că lucrurile ar putea scăpa de sub control foarte uşor. Sper că Vladimir Putin înţelege că riscă un război nuclear în toată regula”, a declarat Biden.

Răspunsul MAE pentru Rusia privind retragerea trupelor NATO din România

Ministerul român al Afacerilor Externe respinge ca fiind inoportune și lipsite de orice fundament declarațiile Ministerului de Externe al Federației Ruse privind prezența militară aliată pe Flancul Estic al NATO.  

România consideră ”inadmisibilă” solicitarea Rusiei de retragere a trupelor NATO din țara noastră, despre care precizează că reprezintă ”o reacție strict defensivă la comportamentul tot mai agresiv al Federației Ruse”, se arată într-un comunicat transmis vineri de MAE.

Președintele Klaus Iohannis a convocat CSAT pentru situația de securitate din zona flancului estic al NATO. Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării va avea loc miercuri, la Palatul Cotroceni.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 4.3]
Exit mobile version