in

Salariile bugetarilor au explodat. Lefurile de la stat le sfidează pe cele din privat

Românii câștigă mai bine. Însă doar dacă lucrează la stat. Aici, salariile au ajuns să fie chiar mai mari față de cele din țări mai dezvoltate, precum Ungaria sau Polonia. Asta în timp ce, în mediul privat, creșterile salariale sunt infinit mai mici, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Salariul mediu net din România a ajuns în acest an la 2.646 de lei (569 de euro) – media primelor şapte luni – un avans de circa 11% față de media anului trecut. Creșterea e una bună în termeni procentuali, chiar dacă a fost erodată parțial de inflația mai ridicată. Dar adevărata creștere nu vine din economia de piață ci din politica de salarizare a statului. La companii creșterea a fost de puțin peste 9% la 2.484 de lei (534 de euro). La stat a crescut cu aproape 18% la 3.260 de lei (701 euro), potrivit datelor oficiale analizate de Profit.ro.

Înainte de criză, angajaţii statului câștigau mai bine decât cei din mediul privat. Situația s-a echilibrat începând cu 2010, cu ocazia tăierilir operate de Guvernul Boc.

Media privat-stat era echilibrată la nivelul anului 2015, după care s-a produs ruptura. Toate categoriile de bugetari câștigă, în acest moment, peste medie și considerabil peste ce oferă sectorul întreprinderilor.
Salariile în privat au crescut în termeni nominali cu 35%, iar cele la bugetari au avansat cu 76% față de media pe 2015. Salariile în administrație au sărit cu 63% la 4.175 de lei (897 de euro), pornind deja de la o bază destul de ridicată față de medie. Cel mai mult au crescut în sănătate, unde aproape s-au dublat, ajungând la o medie de 3.298 de lei (709 euro), dar pornind de la o bază sub media pe economie, măsura fiind justificată ca necesară pentru a opri exodul medicilor. Cei din educație au tras paiul mai scurt, ca de obicei, și au ajuns la 2.681 de lei (576 de euro), o creștere de 63%, suficientă, însă, să-i aducă peste media pe economie și din privat.

Nici măcar în statele mai dezvoltate ca România diferențele salariale între stat și privat nu sunt atât de mari. Dacă în ţara noastră vorbim de o diferență de peste 200 de euro, în Ungaria este mai mică de 70 de euro, iar în Polonia aproape că nu există.

La jumătatea anului în Ungaria, salariul mediu net a fost de 687 de euro. În privat salariul mediu a fost de 712 euro, iar la stat de 643 de euro.

În Polonia, salariul mediu net a fost de 763 de euro anul trecut: 766 de euro în sectorul productiv și 760 de euro la stat.

Dacă luăm în calcul datele privind veniturile lunare ale salariaților din sectorul întreprinderilor, rezultă că România este la nivelul Ungariei din 2013 și la nivelul Poloniei din 2009.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sosesc din ce în ce mai puțini români în Italia, în timp mai mulți se repatriază sau pleacă spre alte țări. Datele Istat

Mașini românești confiscate, Ministrul Transporturilor, Danilo Toninelli foarte satisfăcut: «Acești șmecheri au încetat să-și facă de cap»