in

Scumpiri în lanţ. Accizele anului 2013 vor goli buzunarele românilor

Anul 2013 va veni cu noi scumpiri. Ţigările, carburanţii, băuturile alcoolice şi alte produse accizate vor avea preţuri semnificativ mai mari de anul viitor, pe fondul deprecierii leului. Luni, 1 octombrie, s-a stabilit cursul în baza căruia se vor calcula accizele pentru anul viitor: 4,5223 lei/euro, mai mare cu 5,16% faţă de cursul din urmă cu un an, de 4,3001 lei/euro, folosit la calculul accizelor în anul 2012.

De remarcat însă este că la o zi după stabilirea accizelor, moneda naţională s-a apreciat. Accizele sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru unele produse provenite din producţia internă sau din import: bere, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare, alcool etilic, tutun prelucrat, produse energetice, energie electrică.

Combustibil cu 8 bani mai mult

Dacă companiile petroliere vor decide să amortizeze costurile suplimentare generate de diferenţa de curs prin majorarea preţurilor la carburanţi, un litru de benzină ar putea costa cu 10 bani în plus la pompă, iar un litru de motorină s-ar scumpi cu circa 8 bani. De la începutul anului şi până la jumătatea lunii trecute, preţul benzinei fără taxe şi impozite a crescut cu 13,6%. Conform calendarului deja stabilit de Executiv, nivelul accizelor pentru motorină va creşte la 1 ianuarie 2013 de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă.

Ţigările se vor scumpi cu 13 bani

Estimarea ţine seama de faptul că, în cazul benzinei, cuantumul accizei din preţul final este de circa 28%, iar în cazul motorinei, de 23%. Totodată, pentru realizarea calculelor s-a luat în considerare un tarif mediu de 6,27 lei/litru la benzină şi un tarif de 6,29 lei/litru la motorină. Pentru calculul privind scumpirea ţigaretelor s-a ţinut cont de faptul că acciza reprezintă 21% din preţul unui pachet. Preţul mediu pe baza căruia s-a făcut estimarea este de 13 lei. În prezent, statul încasează aproape 1,6 euro pe pachetul de ţigări, adică 6,8 lei. Din vara anului viitor, acciza va creşte la aproape 7,4 lei pe pachet.

Leul, cea mai slabă monedă în 2012

Leul a cunoscut anul acesta cea mai slabă performanţă din regiune. Moneda naţională s-a depreciat atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american. Faţă de euro, leul a scăzut cu 4,9% de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii septembrie, în timp ce deprecierea faţă de dolar este de 4,7%.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Zi decisivă pentru Oltchim. Circul privatizării continuă

Natalia Intotero: “Românii să-i convingă pe romi să-şi trimită copiii la şcoală”