Menu
in

Se caută înlocuitor pentru Emil Boc

Traian Băsescu încearcă să facă ordine în PDL prin despărţirea funcţiilor de preşedinte al partidului de cea de premier şi prin numirea unui şef al Executivului independent.

Preşedintele a deschis dezbaterea în interiorul PDL despre posibilităţile relansării partidului, astfel încât formaţiunea să se poată menţine la putere până la alegerile de anul viitor, dar şi după 2012. Lucrurile nu sunt tranşate, după cum au declarat surse participante la discuţiile dintre şeful statului şi liderii democrat liberali, iar PDL trebuie să se decidă dacă vrea să-l păstreze pe Emil Boc la Guvern sau dacă nu ar fi mai eficient să mizeze pe un tehnocrat.

Preşedintele a declarat că Guvernul trebuie să găsească un alt stil de guvernare, unul care să vizeze relansarea economică. S-au vehiculat mai multe nume care s-ar afla în cărţi pentru funcţia de premier, dar deputaţi PDL au explicat că la întâlnirea cu şeful statului dezbaterea a rămas la nivel general şi nu au fost indicate persoane. După ce Mugur Isărescu ar fi declinat, se pare, o propunere de preluare a funcţiei de premier încă de la finele anului trecut, acum este adus în prim-planul preferaţilor pentru şefia Executivului, viceguvernatorul Cristian Popa, care şi-a reînnoit mandatul în 2009 cu susţinerea PDL.

Liderii democrat liberali au fost mandataţi de preşedintele Băsescu să găsească o soluţie pentru înlocuirea lui Emil Boc, dar şeful statului a precizat că discuţiile legate de desemnarea uni alt premier se vor relua după alegerile interne din UDMR.

PDL nu e de acord

PDL pare însă să îi strice planurile preşedintelui Băsescu privind impunerea unui premier tehnocrat, notează ziarul „Gândul”, menţionând că oponenţii ideii au semnalat posibilitatea ca un prim-ministru independent să taie anumite fonduri pentru judeţe sau să schimbe din funcţii anumiţi oameni. De asemenea, premierul Boc a transmis că ideea demisiei nu îi pare una de succes şi că riscurile pentru PDL sunt prea mari.

La rândul ei, Opoziţia a anunţat că nu va vota un premier independent propus de şeful statului. Mai mult, liderii opoziţiei spun că această propunere denotă faptul că PDL nu mai dispune de oameni capabili să îşi asume responsabilitatea guvernării. Liderii opoziţiei afirmă că încercarea de demitere a premierului Boc dovedeşte eşuarea guvernarii PDL din toate punctele de vedere.

„Evident că nu putem susţine un guvern PDL a lui Traian Băsescu. S-a dovedit că incompetenţa şi corupţia nu sunt un atribut exclusiv al domnului Boc ci si al tuturor celorlalti care îl înconjoara”. „Pentru România este necesară schimbarea guvernării PDL şi nu schimbarea unui om”, a declarat Victor Ponta.

De asemenea, liderul PNL, Crin Antonescu, este de părere că premierul Emil Boc nu este capabil de nimic bun din punct de vedere politic, însă are îndoieli că şeful statului se va debarasa de el.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version