Menu
in

Tatăl a zece copii, omorât într-un accident în Vaslui. Se întorsese de curând din străinătate şi din banii câştigaţi ridica acum o casă

Tragedie în județul Vaslui. Un bărbat a murit și alți doi au fost răniți grav, în urma unui cumplit accident auto. Impresionant este că bărbatul de 52 de ani care și-a pierdut viața era tatăl a zece copii.

Mai mult, omul se întorsese de curând din străinătate, unde muncea de mulţi ani, și acum își construia o casă pentru familia sa. Voia să rămână alături de cei dragi, după ce lipsise atâta vreme, trasmit Ştirile Pro TV.

Bărbatul a fost resuscitat de medici zeci de minute, însă în zadar.

Teribilul accident a avut loc în comuna Dragomirești, pe Drumul Județean 243. Potrivit primelor informații, un tânăr care conducea o mașină cu volan pe dreapta nu ar fi acordat prioritate la ieșirea de pe un drum lateral și a fost izbit în plin de o autoutilitară care circula regulamentar.

Impactul a fost atât de puternic, încât cele două autovehicule s-au oprit la zeci de metri de locul accidentului, într-un gard de pe marginea drumului. În mașina care a provocat tragedia se afla și tatăl celor zece copii, dintre care cinci minori. Pentru ei muncise în străinătate, iar cu banii câștigați le ridica acum o casă. Ceilalți cinci sunt deja majori și sunt plecați în străinătate. Acolo au primit vestea înfiorătoare.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă și continuă anchetă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 3.5]
Exit mobile version