in

Traiul, tot mai scump. În acest an, sărbătorile de iarnă vor fi şi mai sărace

Scumpirile care se anunţă în perioada următoare vor stoarce şi mai mult buzunarele deja goale ale românilor. Seceta, devalorizarea leului şi măsurile Guvernului sunt o parte dintre cauze. Cele mai mari majorări de preţuri vor fi la alimentele, dar nici carburanţii sau utilităţile nu se lasă mai prejos. Alimentele s-au scumpit anul acesta, până în luna septembrie, cu 5,1% faţă de 2011.

Majorarea tarifelor la utilităţi, dar şi a preţurilor la combustibili şi materie primă au făcut ca producătorii de carne, pâine şi lactate să meargă pe minus în ultimele luni, motiv pentru care aceştia se gândesc foarte serios la majorări de preţuri în perioada următoare.

„Pentru ca societăţile comerciale să reziste trebuie să crească preţurile, însă, pe de altă parte, mai există şi problema veniturilor populaţiei. Salariile marii majorităţi nu au crescut. Veniturile sunt în scădere, pentru că preţurile la alimente, la apă caldă, la întreţinere, la combustibili au crescut, ceea ce înseamnă că veniturile familiilor sunt în scădere”, a declarat pentru gândul.ro Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară.

În opinia sa, preţurile ar trebui să fie majorate cu 10-15% pentru ca jucătorii din industrie să reziste, însă procentul este prea mare pentru a putea fi suportat de populaţie. Sindicalistul este de părere că pentru a contrabalansa scumpirile la combustibili, energie electrică şi materie primă, Guvernul trebuie să reducă fiscalitatea, ceea ce le-ar permite companiilor să-şi reducă din cheltuieli şi să menţină preţurile la nivelul actual.

Preţuri mai mari la carnea de porc

După ce bugetul le-a fost subţiat deja de majorările pentru carburanţi ori energie, producătorii de carne anunţă scumpiri. Preţul cărnii de porc, cea mai căutată în România de Crăciun, ar putea creşte cu până la 15%, până în decembrie. Şi carnea de vită va costa mai mult. Specialiştii în domeniu spun că preţul acesteia va creşte până în primăvară, chiar şi cu 30%.

Consumul anual de carne pentru fiecare român este de circa 60 kg, potrivit asociaţiilor din domeniu. Fiecare român mănâncă anual 30-32 de kilograme de carne de porc, faţă de media europeana de 40-45 de kilograme. Carnea de vită reprezinta doar 10% din consumul total de carne din România, faţă de 40%, cât este în Uniunea Europeană.

Reprezentanţii hypermarketurilor sunt speriaţi de ameninţările producătorilor. „Noi sperăm să nu ajungem sub nicio formă la aceste scumpiri pentru că ne zbatem pe o piaţă cu acelaşi număr de clienţi, puterea de cumpărare este în scădere, inflaţia este de 5,75% şi nu se regăseşte în salarii”, a declarat Delia Nica, vicepreşedinte al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).

Nica a subliniat că preţul producătorului nu e ceva ce poate fi combătut, dar şi că producătorii depind la rândul lor de furnizori care depind de preţul materiei prime. Preţul de la raft al alimentelor este rezultatul acestui lanţ şi depinde şi de cursul leu/euro, dat fiind că România importă foarte mult, a argumentat Nica. În ceea ce priveşte eventuale scumpiri în perioada următoare, în special de sărbători, reprezentanta AMRCR a precizat că „nu avem previziuni. Nu putem să comparăm nimic cu nimic, nimic nu seamănă cu anul trecut. O să vedem atunci când o să cumpărăm”.

Scumpiri de toamnă

Laptele, uleiul, carnea de porc şi pâinea au trecut deja la început de toamnă prin filtrul scumpirilor. Producătorii au argumentat majorările de preţuri prin seceta care a scumpit hrana animalelor şi carburantul care a aruncat în aer transportul produselor.

Aşa se face că un litru de lapte iese acum pe poarta fermei cu 30% mai scump în comparaţie cu preţul din vară.

Din moment ce preţul la un kilogram de floarea soarelui a crescut cu aprox 45% faţă de anul trecut, s-a scumpit şi uleiul de la 5,49 de bani/litru la 7,29 de bani/litru.

Nivelul TVA, economia nefiscalizată şi creşterea accelarată a preţului grâului din ultima perioadă au făcut ca multe brutării să meargă pe pierdere în a doua jumătate a anului, susţin reprezentanţii Patronatul Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN).

„Preţul grâului a crescut din iunie şi până acum cu 70%, preţul făinii a crescut cu 50%. Ponderea făinii în preţul pâinii este de 50%. Brutarii au încercat să scumpească pâinea dar au constatat că le scad comenzile şi au dat puţin înapoi”, susţine Aurel Popescu, preşedinte ROMPAN.

Carnea de porc a suferit deja o majorare de preţ de alte 15 procente la începutul toamnei.

Mâncarea costă mai mult şi din pricina curentului mărit cu 6 procente, şi a carburantului, ce poate fi considerat regina scumpirilor, după 6 majorări succesive. Iar tarifele la gaze au crescut si ele cu 5 procente.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

“Monti ar trebui să înveţe de la români”

Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu, executate silit pentru datorii