in

Un copil, în stare gravă, după ce a fost tratat cu leacuri de bunică. Părinţii sunt la muncă în Italia

Un băiat de doi ani din judeţul Iaşi se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost tratat timp de 36 de ore cu gălbenuş de ou, de către bunica sa, după ce a fost lăsat nesupravegheat şi s-a opărit cu apă clocotită. Minorul are arsuri pe o treime din corp şi a fost transferat de urgenţă la Bucureşti.

Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului dar şi ai Poliţiei din Iaşi au demarat o anchetă în acest caz pentru a vedea dacă bunica minorului poate fi trasă la răspundere. Cei doi părinţi ai micuţului se află la muncă în străinătate. „În familie sunt doi copii care au rămas în grija bunicii, în timp ce părinţii au plecat la muncă în Italia. Direcţia anchetează cazul şi cel mai probabil până la venirea părinţilor copiii vor fi luaţi din familie printr-o decizie de urgenţă, iar în ceea ce priveşte bunica vom preciza că nu se poate ocupa de ei, din moment ce viaţa minorului a fost pusă în pericol.”

”Deocamdată, din informaţiile noastre, părinţii nu făcuseră o procură notarială prin care să-i încredinţeze pe cei doi copii bunicii lor“, a mai spus Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Medicii de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria“ au precizat că micuţul prezenta arsuri de gradele II, III şi IV pe aproximativ 30% suprafaţă corporală, provocate de un lichid fierbinte. „Copilul a fost neglijat de către bunică. După ce s-a ars, copilul a fost ţinut acasă 36 de ore fără nicio îngrijire şi a fost uns doar cu albuş de ouă. Când a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe, era în stare extrem de gravă, convulsionat, glicemie extrem de scăzută. Medicii care s-au deplasat la faţa locului l-au resuscitat, reechilibrat şi aici a fost continuată reechilibrarea, după care a necesitat transferul la Bucureşti cu avionul“, a precizat dr. Lucian Cerna hoschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria“.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brescia, căzut de pe acoperișul unei magazii, internat cu fracturi multiple

Il Giornale: Vrei să fii șofer? Trebuie să te dai drept român