in

Un deputat justifică pensiile mărite ale aleşilor: „Nu putem pune egal între un demnitar și românii de rând”

Un parlamentar este mai mult decât un cetăţean normal. E ceea ce spune unul dintre cei 303 aleşi care şi-au votat pensii speciale. Deputatul PSD Marius Manolache se declară convins că un parlamentar merită o pensie mai bună decât un inginer sau un medic, pentru că are o responsabilitate mai mare.

Proiectul de lege votat de parlamentarii români prevede că fiecare dintre ei ar avea dreptul la câte 1.600 de lei pe lună în plus pentru fiecare mandat, dublu faţă de pensia medie din România.

După ce au pregătit pe şest un proiect de lege prin care îşi acordă pensii speciale, parlamentarii au ajuns rapid, în doar două luni, la votul final. Astfel că, după ce legea va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, deputaţii şi senatorii vor primi în plus, după împlinirea vârstei de pensionare, pe lângă indemnizaţia de parlamentar, şi o pensie specială de 1.600 de lei – pentru cei cu un mandat – , 3.100 de lei – cei cu două mandate- şi 4.600 de lei -cei cu minimum trei mandate.

De precizat este şi faptul că noile prevederi se aplică şi retroactiv, adică aceşti bani îi vor primi inclusiv cei care nu mai sunt parlamentari, cu excepţia celor condamnaţi definitiv. Potrivit calculelor făcute chiar de ei, în total ar fi aproximativ 1.000 de persoane vizate de pensiile speciale.

Finul premierului Victor Ponta, Marius Manolache, susţine că nu se poate egalitate între un demnitar, care „are o răspundere extraordinară” şi un „cetăţean normal, fie el muncitor, inginer, medic”. „Eu cred că nu putem să punem egalitate între un demnitar, înalt funcţionar public, care are o răspundere extraordinară şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer, medic, şamd.”, a declarat pentru gândul, Marius Manolache.

Deputatul PSD a explicat că revenirea la pensiile speciale pentru parlamentari este „o chestiune de bun simţ”.„Dacă vă uitaţi în Uniunea Europeană ceilalţi colegi noştri ai noştri faţă de indemnizaţiile pe care le au noi suntem în urmă şi pe altă parte această reglementare trebuia făcută de mai mult timp de fapt. Acum a fost o decizie unanimă, trei sute şi ceva de voturi, eu zic că e un lucru destul de bun”, a spus pentru gândul Manolache.

„Un supliment de 1.000 de lei nu ar însemna foarte mult raportat la alţi demnitari sau funcţionari publici. Imaginaţi-vă că judecătorii de la CCR au salarii de aproape 10.000 de euro pe lună, judecătorii de la Înalta Curte la fel, noi avem 1.000 de euro pe lună”, a fost poziţia lui Manolache.

Acestuia i s-a atras atenţia că sunt oameni care au o pensie de 1.200 de lei după 40 de ani de muncă. „Dar nu sunt înalţi demnitari. Mi se pare un respect faţă de cei care vin în Parlament pentru că calitatea de înalt demnitar nu o poate avea toată lumea, sunt câteva sute de oameni în ţara asta, nu sunt mai mulţi. Nu mi se pare un efort bugetar extrem de mare”, a replicat Manolache.

Sărăcirea bugetului de stat

Pentru acest proiect, Guvernul va trebui să dea din bugetul de stat circa 240.000 de lei pe lună. Iar cifrele ar putea creşte dacă ţinem cont că, până la finalul acestei legislaturi, 71 de parlamentari împlinesc vârsta de pensionare. Dintre ei, 19 sunt la primul mandat, iar 34 au deja trei sau mai multe mandate.

Pensia specială ar fi încă un beneficiu primit de parlamentari, după ce, pe perioada mandatului, au primit un pachet întreg de facilităţi.

Deputaţii şi senatorii primesc pe lună între 4.000 și 5.000 de lei ca indemnizaţie. Ei au cazarea gratuită la hotel, cel mult 8.000 de lei pe lună, iar transportul şi telefonul mobil sunt decontate. Dacă un ales nu vrea maşină de serviciu cu şofer, primeşte benzină pentru autoturismul personal. Aleşii sunt plătiţi şi pentru că vin la muncă. Ei primesc câte 100 de lei pentru fiecare şedinţă de plen, 10.000 de lei pentru amenajarea birourilor parlamentare, iar cei care nu sunt din Bucureşti au dreptul la o diurnă de 100 de lei pentru fiecare zi pe care o petrec în Capitală.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Gabriel Oprea, premier interimar: „Voi conduce Guvernul ca la armată”

Circ la votul pe tema majorării numărului de parlamentari în Diaspora. Amenadamentul liberalilor, respins cu o diferență de un vot